Agenţiile ONU care gestionează criza umanitară din Siria vor primi, până în 2020, 11 miliarde de dolari

Agenţiile Naţiunilor Unite care gestionează criza umanitară din Siria vor primi, până în 2020, 11 miliarde de dolari de la o serie de state donatoare, în frunte cu Marea Britanie, Germania şi Norvegia. Banii au fost promişi în cadrul unei conferinţe care a avut loc, ieri, la Londra, iar o parte vor finanţa programe cheie de educaţie sau de creare de locuri de muncă.
Reporter: Alex Olaru – Gazda Conferinţei, premierul britanic David Cameron, a anunţat că statele donatoare au decis ca, în următoarele luni, să acorde finanţări totale de şase miliarde de dolari şi şi-au luat angajamentul ca alte cinci miliarde de să fie donaţi până în 2020. Un alt pas important va fi făcut de Iordania, Liban şi Turcia, care s-au angajat să asigure acces la educaţie pentru peste un milion de copii sirieni refugiaţi, categoria cea mai vulnerabilă în faţa radicalizării şi propagandei jihadiste. S-au luau şi angajamente referitoare la finanţare pe termen lung şi împrumuturi, pentru ca Siria şi statele din regiune afectate de conflicte militare să îşi poată regândi sistemul economic, pentru a genera creştere şi pentru refacerea infrastructurii. Liberalizarea pieţei muncii pentru refugiaţii sirieni de către statele care găzduiesc un număr mare este o altă reuşită vitală, a spus secretarul general la ONU, Ban Ki-moon. Uniunea Europeană va face tot ce îi stă în putere pentru a acorda o serie de facilităţi comerciale statelor care găzduiesc refugiaţi sirieni, a anunţat şi cancelarul german. Angela Merkel a spus tranşant că înteaga comunitate internaţională terbuie să se implice pentru a restabili pacea în Siria, însă responsabilitatea este în primul rând pe urmerii preşedintelui Bashar al-Assad.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 februarie