Calafat, România – În faţa unei fabrici de îmbrăcăminte din Calafat, în sudul României, într-o dimineaţă, sute de muncitori se adună în jurul unor standuri improvizate, pentru a lua o gustare şi a bea ceva. Fabrica de tricotaje deţinută de italieni, Maglierie Cristian Impex, este cel mai mare angajator din zonă şi una dintre cele mai mari fabrici de îmbrăcăminte din România, cu aproximativ 1.000 de angajaţi. Ea a produs haine din 1997 pentru nume mari, cum ar fi Kenzo, Escada, Marc O’Polo, Faconnable şi Inditex, gigantul spaniol ale cărui mărci includ Zara şi Massimo Dutti. Dar unii lucrători bombăne că nu au fost plătiţi, iar alţii spun că au primit salariile doar o dată la două sau trei luni, anul trecut. „Muncă, muncă, muncă – dar fără plată”, se plânge o muncitoare în vârstă de 34 de ani, Cristina, care a dorit ca numele său real să fie dezvăluit.
Activiştii au demonstrat pentru a atrage atenţia asupra situaţiei salariaţilor din industria textilă, în ultimii ani, dar accentul lor a fost adesea pe Asia. Dar chiar şi în interiorul Uniunii Europene – în România şi Bulgaria, în special – lucrătorii pot avea salarii la limita sărăciei, multe ore de lucru şi condiţii grele, pentru a produce haine pentru branduri importante. Militanţii cer ca brandurile de îmbrăcăminte să îşi asume întreaga responsabilitate pentru lanţurile lor de producţie, cu plată şi condiţii decente pentru toţi lucrătorii implicaţi. Circa 345.000 de persoane lucrează în mai mult de 10.000 de fabrici din industria de îmbrăcăminte, textile şi pielărie în România şi Bulgaria, potrivit statisticilor guvernamentale. Acest sector este printre exportatorii de top în ambele ţări. Proprietarii de fabrici spun că se confruntă cu presiuni intense din partea brandurilor pentru a menţine costurile scăzute. Muncitorii, care sunt preponderent femei, sunt de multe ori angajate pe salariul minim legal, mai mic de 200 de euro pe lună, şi pot câştiga chiar mai puţin, spun muncitorii şi activiştii, cum ar fi Fair Wear Foundation şi Clean Clothes Campaign.
De la sfârşitul lunii ianuarie, până la jumătatea lunii iulie a anului trecut, Cristina spune că a fost plătită de două ori, primind în total aproximativ 1.500 de lei (340 de euro) de la fabrica ce a primit finanţare din partea Uniunii Europene pentru a „spori competitivitatea economică”. „Femeile se duc şi se plâng în faţa şefului, spunând: „te rog, dă-mi banii, pentru că nu-mi pot hrăni copiii”, spune Cristina, singura persoană din familia ei cu un loc de muncă având normă întreagă. În luna aprilie 2014, mai mult de 300 de angajaţi de la fabrica Maglierie Cristian au organizat o grevă din cauza întârzierii salariilor. Cristi Deseanu, 29 de ani, mecanic la fabrică, spune că patronii au plătit în cele din urmă, dar el şi alţi protestatari vocali au fost concediaţi, şi el şi-a pierdut slujba de 250 de euro pe lună. Deseanu a furnizat documente care să susţină afirmaţia sa că a fost concediat pentru că a luat parte la greva. Dar, într-o conversaţie telefonică, un oficial al companiei a declarat că Deseanu a demisionat. „Salariul de acolo nu-mi oferea şansa de a-mi întemeia o familie”, a spus Deseanu. Fabrica de la Calafat îl are ca acţionar majoritar pe Enzo Mantovani, fondatorul unui brand de caşmir de lux.
Fabrica românească a avut o cifră de afaceri de peste 8,3 milioane de euro în 2014, potrivit Ministerului român de Finanţe. Pe site-ul său, se „bucură de o bună reputaţie pe plan intern şi în străinătate” şi o filosofie a „satisfacţiei absolute a clientului”. În ciuda numeroaselor încercări prin telefon, e-mail şi o vizită la fabrică pentru a obţine un comentariu de la companie, inclusiv răspunsuri la acuzaţiile specifice din această poveste, firma nu a oferit nimic în afară de câteva cuvinte despre plecarea lui Deseanu. Inditex a declarat, în septembrie anul trecut, că auditurile sale sociale au constatat că unitatea a respectat Codul de conduită. În luna ianuarie a acestui an, cu toate acestea, Inditex a declarat că fabrica se află „în cadrul unui plan de corecţie”. Nu a precizat detalii ale planului. „În următoarele săptămâni, echipele specializate vor efectua un alt audit social al acestui furnizor. Furnizorul va primi o autorizaţie de a continua furnizarea pentru Inditex sau va fi blocat definitiv”, a declarat compania. Alte mărci menţionate în legătură cu fabrica nu au răspuns la solicitările de e-mail sau telefon pentru a comenta sau nu au răspuns la întrebări. Cătălin Mohora, inspector local de muncă, a declarat că poate fi legal ca un angajator să plătească mai puţin decât salariul minim dacă, de exemplu, cererea pentru produsele sale a scăzut. Un angajator ar putea reduce orele de lucru şi să scadă plata, în consecinţă. În cazul în care salariile sunt plătite cu întârziere, inspectorii cer mai întâi angajatorului să plătească şi pot da amenzi numai în cazul în care firma nu se conformează. Mohora spune că Maglierie Cristian este unul dintre cei mai buni angajatori locali. Unele companii, a spus el, încearcă să evite plata salariilor şi taxelor, prin modificarea contractelor după ce au fost semnate, şi obligă angajaţii să lucreze ore suplimentare, fără plată suplimentară. Viceprimarul din Calafat, Dorel Mitulescu, a declarat că oraşul cu aproximativ 17.000 de locuitori, de pe malul Dunării, se luptă pentru a atrage investitori şi fabrica Maglierie Cristian este „un suflu de viaţă”. „Nimeni nu îşi poate permite să fie împotriva cuiva care, într-un fel sau altul, asigură locuri de muncă pentru 1.000 de persoane”, a spus el. Relatările muncitorilor din alte fabrici pot fi mai rele. Inspectoratul de Muncă din România, a spus că inspecţiile din anii 2013 şi 2015 au descoperit că fabrica Zendoo Style din Călăraşi, la aproximativ 100 km est de capitala Bucureşti, nu respecta legea privind plata salariilor, orele de lucru, orele suplimentare şi timpul de odihnă pentru muncitori. Compania, care a angajat aproximativ 80 de persoane, a fost amendată, pentru că nu a rectificat aceste probleme, a declarat inspectoratul. Întrebat prin telefon despre acest lucru, directorul general al fabricii, Vasilica Sterschi, a declarat că va comenta prin e-mail cu privire la declaraţia ITM, dar nu a făcut acest lucru. Zendoo Style fost declarată în faliment în septembrie 2015.
Un raport privind 10 ţări din Europa de Est şi Turcia, în 2014, realizat de Clean Clothes Campaign, un grup care luptă pentru îmbunătăţirea condiţiilor pentru lucrătorii din acest sector, a constatat că salariile la limita sărăciei, condiţiile de muncă periculoase şi ore suplimentare cu forţa sunt „endemice în întreaga industrie de îmbrăcăminte”.
Raportul a observat că salariile minime în unele dintre ţările supuse chestionării erau mai mici decât în China şi Indonezia. „Clienţii au o preconcepţie – „Made in Europe” – deci, trebuie ceva corect”, spune Corina Ajder, cercetatoare la organizaţie. „Dar nu este adevărat”. Proprietarii de fabrici din România şi Bulgaria spun că nu prea au cum să mărească salariile sub presiunile de cost ale brandurilor. „Ei vor doar să tragă preţurile în jos, în jos, în jos, şi atât”, spune Radina Bankova, preşedintele Asociaţiei bulgare a producătorilor şi exportatorilor textili. Unii angajatori, cu toate acestea, au reuşit să le ofere lucrătorilor o ofertă mai bună, în colaborare cu brandurile de modă. În 2007, muncitorii au intrat în grevă la fabrica Pirin-Tex din Gotse Delchev, cea mai mare fabrică de îmbrăcăminte din Bulgaria, cu mai mult de 2.000 muncitori, care este situat în apropiere de graniţa cu Grecia. Ei au cerut în plus 100 de euro pe lună la salariu. Bertram Rollmann, proprietarul german al fabricii, a fost şocat, căci a simţit că a muncit din greu pentru a menţine relaţii bune cu angajaţii săi, de la deschiderea fabricii, în 1993. Salariile au crescut în fiecare an şi fabrica are un departament de formare pentru personal. Când a început greva, Rollmann a mers la clienţi şi a cerut preţuri mai bune. Ca urmare, a spus el, şi-a pierdut cel mai important client al său, care reprezenta 25 la sută din producţie. Alte mărci, cu toate acestea, au fost de acord să plătească mai mult. Greva s-a încheiat după 17 zile, când Rollmann a fost capabil să ofere o creştere de aproximativ 60 de euro pe lună. În 2015, salariul mediu în fabrica lui a fost de aproximativ 415 de euro pe lună, a spus el – în timp ce salariul minim pe ţară a fost de aproximativ 180 de euro. Rollmann crede că salariile şi condiţiile se îmbunătăţesc încet, pe măsură ce brandurile le răspund consumatorilor preocupaţi de problemele etice. „Ei reacţionează acum”, a spus Rollmann. „Mentalitatea publicului se schimbă”.
Autor: Laura Ştefănuţ
REUTERS (Marea Britanie), 9 februarie 2016
Cristina Zaharia
