Zece lucruri neştiute despre Mădălina Ghenea

sursa: italicroots.lefora.com
sursa: italicroots.lefora.com

Mădălina Ghenea este una dintre prezentatoarele Festivalului de la Sanremo, alături de Carlo Conti. Mădălina şi-a început cariera de model şi a devenit cunoscută graţie unei reclame în care apărea alături cu Raoul Bova şi Teresa Mannino. A participat la ediţia italiană a concursului „Dansez pentru tine”, iar apoi a devenit actriţă, graţie rolului din pelicula „I soliti idioti”, după care a avut un rol în „Youth”, film regizat de Paolo Sorrentino. Românca a avut o relaţie de scurtă durată cu actorul Leonardo Di Caprio şi a avut doi iubiţi câştigători de premii Oscar: Gerard Butler şi Michael Fassbender. Din 9 februarie, ea va prezenta Festivalul de la Sanremo, împreună cu Carlo Conti.
Mădălina s-a născut la Slatina, precum Eugène Ionesco, părintele Teatrului absurd cum a fost el considerat. „Cu siguranţă viaţa mea are ceva absurd”, a recunoscut ea pentru „Io Donna”. „Vin dintr-un loc în care totul se învârtea în jurul unei fabrici de aluminiu, era o sărăcie adevărată, iar pentru mine parfumul portocalelor are în continuare o valoarea psihologică, înseamnă Crăciun”. Fratele i-a fost mamă şi tată şi ca să o adoarmă îi recita poeziile scrise şi dedicate lui Ceauşescu. „M-am născut în 1988, cu puţin înainte să cadă regimul, iar ai mei câştigau împreună echivalentul a 200 de euro pe lună. Tata, care a început ca fotbalist, dar apoi s-a accidentat, a trebuit să meargă să muncească în Israel, timp de nouă ani, iar mama, medic veterinar, nu era niciodată acasă”. Şcoala de dans clasic a fost a doua ei casă. „Soţul profesoarei era pictor şi luam lecţii de desen, dar şi de canto şi pian”. La şcoală i-au dat două porecle: „Girafa” şi „Olivia”. „Eram prea seacă şi prea înaltă, 1,80 metri. Purtam două perechi de pantaloni – unul peste altul – pentru a ascunde defectele”, spune Mădălina. Drept compensaţie, au luat-o în echipa de baschet. Crede în numerologie: este născută pe 8-8-88, 8 este şi simbolul infinitului… „De la străbunici încolo, a existat această latură „ezoterică” în familie. Bunica, blondă cu ochii albaştri, era puţin vrăjitoare”. Este pasionată de şah. „Când eram mică jucam şah cu tatăl meu, iar acest lucru m-a obişnuit să gândesc mereu zece mişcări în plus”. Colecţionează cărţi de tarot chiar dacă nu merge la vrăjitoare să i se citească în cărţi. În 2011 a ieşit dintr-o perioadă de depresie, graţie regizorului Paul Haggis, câştigător al Premiului Oscar şi fondatorului ONG-ului Artists for Peace and Justice, care a invitat-o în Haiti să dea o mână de ajutor. „M-am făcut utilă, dar avantajul cel mai mare l-am avut eu: m-am reevaluat”. Cartea preferată este „Bleep – What the Bleep Do We Know!?”. Subtitlul spune: Descoperă potenţialul infinit pentru a-ţi schimba realitatea cotidiană. „Explică cum, schimbând natura gândurilor noastre, poţi schimba situaţiile: cu cât sunt mai pozitive, cu atât mai multe lucruri se vor îmbunătăţi. Mama m-a învăţat să fac bine ca să primesc bine”. Iubeşte animalele încă de mică. „Locuiam la ţară şi mama uneori mă lua cu ea când se ducea să facă vaccinuri animalelor”, a mai declarat Mădălina Ghenea, în interviul acordat.

(www.iodonna.it)