Actorul francez Pierre Richard s-a plimbat cu metroul din Moscova

pierrerichardphotos-pierre-richard-36934318-626-838Renumitul actor francez Pierre Richard a făcut o plimbare, în cursul serii de miercuri, cu metroul din capitala Rusiei, Moscova. Richard le-a vorbit jurnaliştilor despre această călătorie cu metroul, menționând că subteranul moscovit l-a bucurat şi l-a surprins prin faptul că aici lipsesc cu desăvârşire reclamele insistente, iar metroul i-a amintit de un muzeu. „Când eşti la Moscova nici nu mai este nevoie să-ţi cumperi un bilet la muzeu, este suficient să intri la metrou şi eşti deja într-un muzeu. Metroul reflectă imaginea oamenilor care locuiesc în acest oraș, imaginea societății respective. Este absolut evident faptul că locuitorii Moscovei au un sentiment de dragoste enormă față de metrou, peste tot este foarte curat și frumos și toate acestea sunt întreținute. În Franța nu există așa ceva. Acolo este un metrou obișnuit, unul popular”, a spus Richard, citat de Agenţia de presă TASS.
Artistul francez a călătorit cu un tren care a fost pus în circulaţie chiar de ziua actorului, pe 16 august 1934. Acesta a coborât în subteran ca un călător obişnuit, a intrat pe la aparatul de acces în staţia Partizanskaia şi a călătorit până în staţia Kievskaia. Conducerea Metroului din Moscova i-a oferit în dar actorului francez o hartă „Troika”, pe care acesta a folosit-o în timpul călătoriei sale cu metroul. Metroul moscovit operează de la ora 5:30 la ora 01:00, intervalul minim între trenuri fiind de 90 secunde, fapt care l-a impresionat mult pe actor. El a mai fost impresionat şi de stilul extravagant al unora dintre staţiile moscovite, considerate adevărate opere de artă. Una dintre acestea este Piaţa Revoluţiei, deschisă în anul 1938 şi concepută de arhitectul rus Aleksei Duşkin. Staţia are arcuri din marmură roşie şi galbenă, susţinute de nişte piloni placaţi cu marmură neagra. Spaţiile dintre arcuri sunt prevăzute cu grile de ventilaţie decorate şi cu stucaturi. Fiecare arc este flancat de câte o pereche de sculpturi din bronz, realizate de Matvei Manizer, înfăţişând omul sovietic în diverse ipostaze: soldat, fermier, atlet, scriitor, aviator, muncitor şi copil. În total, sunt 72 de sculpturi. Se spune că una dintre sculpturi, înfăţişând un câine însoţind un grănicer, aduce noroc celor care îi ating nasul. Pierre Richard nu a ezitat să-i atingă nasul câinelui şi, după cum a recunoscut chiar el, şi-a pus şi o dorinţă.

download (69)
Pierre Richard a sosit la Moscova, pe la începutul lunii februarie, pentru a susține un monospectacol autobiografic, despre viața și cariera sa, intitulat „Pierre Richard III”. Pe 3 februarie acesta a avut o întrevedere cu reprezentanții presei ruse de la Moscova, artistului i-a fost oferit în mod simbolic un «pașaport rusesc». Pierre Richard este cunoscut publicului din filmele: „Le Jouet” – Jucăria (1976), „Le Grand Blond avec une chaussure noire” – „Marele blond cu o gheată neagră”, un film francez de comedie, apărut în 1972, în regia lui Yves Robert, în distribuţie Pierre Richard Chouette; „Le coup du parapluie”/ „Umbrela lui Gregoire” (1980), „Une nuit rêvée pour un poisson banal” (1980). „Je suis timide… mais je me soigne” / „Sunt timid, dar mă tratez” (1978).

(www.interfax.ru – 12 februarie)