Papa Francisc avertizează asupra pericolelor unei societăţi conduse de lăcomie şi egoism

Papa Francisc a îndemnat liderii mexicani să asigure cetăţenilor justiţie eficientă şi securitate. În primul său discurs public, de la sosirea în Mexic, pentru o vizită de cinci zile, Suveranul Pontif a avertizat în legătură cu pericolele unei societăţi conduse de lăcomie şi egoism: „Experienţa ne demonstrează că, de fiecare dată când căutăm să obţinem privilegii sau beneficii pentru câţiva, în detrimentul binelui tuturor, mai devreme sau mai târziu viaţa unei societăţi va deveni un teren fertil pentru corupţie, trafic de droguri, excluderea culturilor diferite, violenţe şi chiar trafic de persoane, răpiri şi moarte, ceea ce provoacă suferinţe şi împiedică dezvoltarea.” Papa Francisc a făcut aceste declaraţii la Palatul Naţional din Mexic, unde a fost întâmpinat de preşedintele Enrique Peña Nieto. Anterior, mulţimi de oameni au ieşit pe marginea străzilor din Mexico City, pentru a-l saluta pe Suveranul Pontif, care a mers cu papamobilul până la Palatul Naţional.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 februarie