Forumul Atomic Român susţine proiectul noii centrale nucleare Paks II din Ungaria

 Industria nucleară din România susţine proiectul noii centrale nucleare Paks II din Ungaria, considerând că decizia privind realizarea proiectului este crucială în contextul pregătirii înlocuirii vechilor unităţi nucleare, care urmează a fi retrase din funcţiune în intervalul 2032-2037. Forumul Atomic Român precizează într-un comunicat că, pentru a răspunde ţintei Comisiei Europene de reducere cu 40% a gazelor cu efect de seră, este nevoie de un program major de investiţii, care să înlocuiască vechile capacităţi de producţie poluante şi cu eficienţă redusă. Prin noul proiect, Ungaria va atinge ţintele de reducere a emisiilor. În România, rolul energiei nucleare este semnificativ în protecţia mediului, iar construirea a două unităţi la Cernavodă consolidează securitatea energetică la nivel naţional şi regional. În prezent, cele 130 de reactoare nucleare existente în 14 dintre statele membre generează aproximativ 30% din electricitatea produsă la nivelul Uniunii Europene, reprezentând 50% din electricitatea cu emisii reduse de carbon la nivelul Uniunii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 februarie