Preşedintele Republicii Moldova va efectua o vizită la Bucureşti

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, este aşteptat astăzi la Bucureşti, într-o vizită oficială de două zile. Timofti vine în România după ce recent proaspătul premier molodovean a venit să ceară bani, iar România a condiţionat atunci împrumutul acordat Republicii Moldova de un set de măsuri concrete, măsuri de reformă pe care autorităţile de la Chişinău urmează să le adopte. Trebuie spus şi faptul că preşedintele Klaus Iohannis a salutat învestirea noului guvern moldovean condus de democratul Pavel Filip, apropiat al controversatului om de afaceri Vlad Plahotniuc, menţionând că Republica Moldova a realizat un pas important în depăşirea crizei politice. În direct prin telefon Valeria Viţu. Bună dimineaţa!

Reporter: Bună dimineaţa!

Realizator: Spune-ne, te rog, ce detalii cunoşti despre agenda celor doi şefi de stat?

Reporter: Ajuns la Bucureşti, Nicolae Timofti va avea întrevederi cu omologul său Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, precum şi cu înalţi oficiali. În cadrul discuţiilor vor fi abordate subiecte ce ţin de relaţiile bilaterale, agenda europeană a Republicii Moldova, colaborarea în plan economic, politic şi social. De asemenea, preşedintele Timofti urmează să înmâneze, cu ocazia acestei vizite, distincţiile oferite anterior preşedintelui român, şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al MAI al României, precum şi actorului român Florin Piersic. Tebuie spus că Nicolae Timofti se pare că întreprinde ultima sa vizită în calitate de şef de stat în România, întrucât, la 16 martie 2016, expiră mandatul său. Întrevederea de astăzi dintre Iohannis şi Timofti este a treia la număr. Vara trecută, preşedintele moldovean a mers într-o vizită oficială la Suceava unde i-a fost acordat titlul de doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare”, iar prima întrevedere oficială dintre cei doi şefi de stat a avut loc la Chişinău, la scurt timp după ce Klaus Iohannis a preluat mandatul de preşedinte, a venit la Chişinău în 25 februarie 2015. Potrivit lui Iohannis, Republica Moldova îşi poate împlini destinul doar în UE, combaterea corupţiei, stabilitatea economică şi întărirea instituţiilor este singura cale către succes.

Realizator: Cu ce mesaj vine Nicolae Timofti la Bucureşti?

Reporter: Preşedintele moldovean va încerca să convingă Bucureştiul că autoritătile fac tot ce le stă în puteri pentru realizarea formelor cerute atât de România, cât şi de UE. Mai exact: implementarea agendei de asociere UE-Republica Moldova, reforma în sistemul financiar, bancar, precum şi pregătirile pentru o nouă misiune a FMI în Republica Moldova. Trebuie spus că, luni, miniştrii de externe ai statelor UE s-au arăta îngrijoraţi de situaţia din Moldova şi au adoptat o rezoluţie. Oficialii europeni au cerut autorităţilor să investigheze jaful din sistemul bancar, să realizeze acordul de asociere, iar noul guvernator al Băncii Naţionale să fie numit printr-un proces transparent. Totodată, liderii europeni vor acţiuni concrete în combaterea corupţiei şi reforma justiţiei.

Realizator: Încă o chestiune, Chişinăul este în aşteptarea ajutorului promis de Bucureşti. Ce ar însemna prima tranşă de 60 de milioane de euro care ar putea veni dinspre România spre Chişinău? Asta doar dacă autorităţile moldovene vor îndeplini condiţiile anunate de guvernul Cioloş pentru a primi banii.

Reporter: Într-adevăr, Chişinăul aştepată acum din partea României un ajutor umanitar, mai întâi. Este vorba de produse alimentare pentru cetăţeni şi o rezervă de păcură în cazul unei eventuale crize legate de sistarea de gaze naturale – anunţa la sfarşitul săptămânii trecute proaspătul premier de la Chişinău. Ministerul Muncii va asigura distribuirea acestui ajutor în fiecare raion. Au fost făcute liste pe care pot fi găsite persoanele sărace identificate de asistenţii sociali. Trebuie spus că după recenta vizită la Bucureşti a şefului cabinetului de miniştri de la Chişinău, premierul român Dacian Cioloş a trimis omologului său moldovean Pavel Filip o scrisoare care detaliază reformele pe care Chişinăul trebuie să le adopte în termenul cel mai scurt pentru deblocarea celor 60 de milioane de euro din acordul de împrumut semnat între cele două ţări. Lista include şapte măsuri, pe lângă susţinerea financiară, care vor crea şi premizele „necesare relansării parteneriatelor Republicii Moldvoa cu alţi parteneri internaţionali şi financiari”.

Realizator: Mulţumesc pentru aceste amănunte!

RADIO FRANCE INTERNATIONALE – 16 februarie