RADIO FRANCE INTERNATIONALE: Eroare de procedură a procurorilor în dosarul Colectiv. Rechizitoriul trebuie refăcut

Curtea Militară de Apel a luat, luni, o hotărâre în favoarea celor doi pompieri anchetaţi pentru că ar fi avizat ilegal funcţionarea Clubului Colectiv. Judecătorii au decis să retrimită la DNA dosarul în care sunt anchetaţi cei doi pompieri de la ISU Bucureşti din cauza nerespectării procedurilor de întocmire a rechizitoriului.

În urma deciziei instanţei, procurorii trebuie să refacă întreg rechizitoriul împotriva celor doi pompieri de la ISU. Asta, după ce judecătorii militari au constatat mai multe nereguli în legătură cu introducerea în dosar a părţilor vătămate şi a părţilor responsabile din punct de vedere civil şi încălcarea dreptului la apărare în cazul unuia dintre pompieri, Antonina Radu.

De asemenea, judecătorii au decis înlăturarea de la dosar a probelor administrate de procurori prin încălcarea dreptului la un proces echitabil. În consecinţă, dosarul a fost retrimis la DNA.

În acest dosar sunt judecaţi pompierii George Matei şi Antonina Radu, acuzaţi că au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor de siguranţă (PSI).

Procurorii DNA susţin că, deşi au făcut mai multe deplasări la SC Colectiv Club SRL, cei doi nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca societatea să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti, ca funcţionând fără aviz sau autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Mai mult, potrivit procurorilor, cei doi angajaţi ai ISU s-ar fi oferit să-i ajute pe patronii clubului cu întocmirea dosarului pentru obţinerea avizului PSI.

RFI, 15 februarie 2016