Revista presei internaţionale – 17 februarie 2016

Presa internaţională continuă să-şi îndrepte atenţia asupra crizei refugiaţilor cu care se confruntă Uniunea Europeană, precum şi asupra altor preocupări ale Bruxelles-ului.
„Junker a anunţat că este tot mai posibilă separarea Bulgariei de România”, titrează cotidianul sofiot Dnevnik, cu referire la întâlnirea dintre preşedintele Comisiei Europene şi premierul Dacian Cioloş. „În opinia lui Junker, monitorizarea României poate fi ridicată în timpul mandatului actualului executiv comunitar, care se încheie în anul 2019”, mai notează acelaşi ziar bulgar. Prezent la Bucureşti, preşedintele Consiliului European avertizează că „Uniunea Europeană s-ar putea scinda din cauza imigranţilor” şi a posibilei ieşiri a Marii Britanii din componenţa blocului, după cum scrie New York Times. Cu precizarea că în privinţa acordului negociat de Bruxelles cu Londra, preşedintele „Iohannis a afirmat că România va fi flexibilă” însă a „insistat că măsurile aplicate cetăţenilor români nu trebuie să fie discriminatorii”. „Cameron încearcă să câştige bunăvoinţa europarlamentarilor” privind renegocierea condiţiilor integrării europene, remarcă EUobserver. Iar în timp ce premierul britanic se află la Bruxelles, The Telegraph scrie că în Regatul Unit, „Prinţul William îşi semnalează susţinerea pentru rămânerea în UE”. Premierul ungar consideră însă că „cea mai importantă chestiune a anului 2016” este criza migraţiei, citim în Magyar Nemzet. Citat de ziarul budapestan, Orban susţine că „în ţările din jurul Europei trăiesc 38,5 milioane de potenţiali migranţi, care ar putea porni oricând spre Europa” şi că „un val uriaş de imigranţi ameninţă Europa şi dinspre Ucraina, dar acest aflux va fi stăvilit de ţările din Grupul de la Vişegrad”. Şi dacă premierul ungar este „dispus să ridice mai multe garduri împotriva refugiaţilor” inclusiv la frontiera cu România, după cum informează ziarul spaniol El Mundo, cotidianul bulgar Trud scrie că „Bulgaria şi Macedonia vor opri refugiaţii, dacă Turcia şi Grecia vor da greş”. Astfel că publicaţia britanică The Times conchide că „Ţările balcanice planifică o nouă cortină de fier pentru oprirea influxului”. Şi nu doar ţările balcanice, căci după cum relatează Le Figaro, şi „Austria a anunţat marţi că introduce controale la 12 puncte de trecere a frontierei cu Italia, Slovenia şi Ungaria, pentru a frâna sosirea unor solicitanţi de azil pe teritoriul său”. The Guardian notează însă că „Refugiaţii devin arma pe care Rusia o foloseşte după bunul său plac în Siria”. O concluzie care le aparţine unor lideri turci, care spun că „Vladimir Putin şi aliaţii săi sirieni folosesc fără ruşine exodul refugiaţilor ca armă de război care ar fi deliberat îndreptată împotriva Turciei şi a Europei”. Şi cum „practicile războiului rece revin în actualitate”, după cum remarcă publicaţia New Europe, şi „neutralitatea devine o strategie mai degrabă decât o tradiţie”. O strategie pe care Serbia o redescoperă, în vreme ce „Muntenegru începe convorbirile de aderare la Alianţă”, potrivit EUObserver. Iar după cum scrie Le Monde, „Bosnia şi Herţegovina devine oficial candidată la integrarea europeană”. În fine, marile cotidiene îi aduc un ultim omagiu lui Butros-Butros Ghali. „Secretar general al ONU în timpul perioadei războielor din Rwanda şi din Balcani”, diplomatul egiptean decedat la 93 de ani a fost primul african care a ajuns în fruntea ONU, scrie Le Soir. Iar Washington Post menţionează că Butros Ghali a fost privat de al doilea mandat în fruntea organizaţiei mondiale din cauza disensiunilor cu administraţia Clinton.

Adriana Buzoianu, RADOR