Senatul a luat în discuţie situaţia financiară critică a Televiziunii publice

Senatul a luat în discuţie şi situaţia financiară critică a televiziunii publice. Comisiile de specialitate din parlament şi guvernul au stabilit o primă întâlnire pentru găsirea unei soluţii. La discuţii sunt invitate conducerea TVR şi sindicatele. Instituţia este înglodată în datorii şi executată silit de o parte dintre angajaţi, care au câştigat procesul pentru indexarea salariilor. Valentin Jucan, membru CNA, îi cere preşedintelui Senatului să dezbată situaţia TVR în acelaşi reguim de urgenţă ca în cazul Antena 3.
*
Reporter: Preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, Georgică Severin, l-a invitat pe premierul Dacian Cioloş la o dezbatere, săptămâna viitoare, pentru identificarea unei soluţii la problemele financiare grave cu care se confruntă serviciul public de televiziune.
Georgică Severin: Avem un bolnav cronic, foarte grav, dacă este al nostru. TVR – Televiziunea Română publică, un serviciu public garantat prin Constituţie. Dacă vreţi ca serviciul public de televiziune să funcţioneze în continuare şi să îl reformăm împreună, trebuie să participaţi la acest proces. Guvernul nu se poate deroba.
Reporter: Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a insistat asupra găsirii unei soluţii pe termen lung.
Călin Popescu-Tăriceanu: Am discutat şi cu  primul ministru, înainte de începerea şedinţei, despre situaţia dramatică în care se găseşte Televiziunea publică. Televiziunea publică este un element esenţial în peisajul media.
Reporter: Discuţia privind viitorul Televiziunii publice este un prim pas pe care guvernul şi parlamentul îl fac împreună.
Dacian Cioloş: Consiliul de Adminsitraţie, care este chemat să găsească soluţii la problemele care se află acolo, este numit de către Parlament. Pot să vă asigur că va exista întreaga colaborare din partea guvernului pentru a găsi soluţii, şi aici, încă o dată, în limitele legii.
Reporter: Într-o altă declaraţie, premierul Dacian Cioloş a mai spus că situaţia Televiziunii publice trebuie rezolvată printr-o decizie politică şi nu de către un guvern independent. Acum câteva zile, directorul interimar al TVR, Irina Radu, a semnalat parlamentului că televiziunea s-ar putea afla în imposibilitatea de a plăti salariile în lunile următoare.

TVR