În 1947 era limpede pentru toată lumea că regimul comunist s-a instalat temeinic. Cei nemulṭumiṭi care se ascunseseră în locuri izolate din munṭi au început să-ṣi sporească rândurile ṣi să se organizeze. Adunaṭi în grupuri de 10 până la 40 de oameni, partizanii erau ṭărani, foṣti ofiṭeri, studenṭi, avocaṭi, medici. Cercetări din ultimul timp au identificat cel puṭin 20 de centre de rezistenṭă armată pe întreg teritoriul României, din Bucovina ṣi Maramureṣ până în Dobrogea ṣi Bihor. Înarmaṭi cu puṣti, pistoale ṣi mitraliere rămase din război, aceṣti luptători anticomuniṣti nu au fost un pericol concret pentru guvernanṭi, dar au subminat timp de 10 ani pretenṭiile autorităṭilor de a deṭine controlul deplin asupra ṭării, întreṭinându-le neliniṣtea.
Partizanii îṣi alegeau sprijinitori din rândul sătenilor care le puteau furniza alimente, îmbrăcăminte ṣi informaṭii. Vara trăiau în păduri, mutându-se din loc în loc, adunând adepṭi, organizând reṭele, plănuind răsturnarea guvernului ṣi sperând ajutor din Occident. Iarna traiul lor devenea foarte dificil. Grupurile mari erau silite să se despartă pentru a supravieṭui mai uṣor. Frigul îi silea să stea în casele izolate ale oamenilor – punându-i în pericol -, în colibe sau chiar în grote. Vânau ca să se poată hrăni sau îṣi făceau din toamnă gropi pentru alimente ṣi muniṭii. Stăteau mai mult într-un loc, să nu lase urme pe zăpadă. Direcṭionau fumul vetrelor în aṣa fel încât să nu fie văzut de departe. Toate aceste condiṭii îi făceau mai vulnerabili ṣi de aceea, în timpul iernii, mulṭi erau prinṣi de forṭele de represiune, arestaṭi sau uciṣi în adăposturile în care erau găsiṭi.
Vă prezentăm impresionante mărturii ale câtorva dintre ei, înregistrate cu ani în urmă în Maramureṣ, Bucovina, Bistriṭa, Argeṣ ṣi Făgăraṣ. Înregistrările se află în Arhiva de istorie orală.
Ioan Odochian · rezistenṭa din Bucovina · grupul Grigore Sandu
„La prima cunoştinţă pe care am avut-o cu ăştia din munţi, adică cu Grigore şi ăştia, eu ştiam că sunt în munţi, dar vroiam să mă duc în munţi, cu toate că nu eram căutat de nimeni [dintre autorităṭi]. Primul contact l-am avut cu… Grigorie Chelsoi şi cu ăsta care vă spun, nu-l chema Dudău dar îi ziceau Dudău.
Dar despre cine ştiaţi că este în munţi?
Păi ştiam de Grigore, de ăsta, de Grigore Sandu, că el e şef; ştiam de Crăciun, deşi nu-l cunoscusem în persoană, însă… om, vorba aceea, cu experienţă, fost pădurar, fost cutare, omul codrului.
Şi pe urmă, deci, v-aţi întâlnit cu Grigore Chelsoi…
Da, şi mi-o spus: „Băi, uite care e situaţia: cauţi să ne ajuţi, alimente ce se poate, şi armament„. Armament, sigur, se mai găsea, că o fost frontul pe aicea, o fost de exemplu ăsta de jos, George Moroşanu, […] el o procurat o puşcă-mitralieră.
Şi deci prima dumneavoastră misiune era să adunaţi arme. Le dădeaţi şi alimente?
Da, strângeam şi alimente, da…
Venea cineva şi le lua… era mereu altcineva?
Venea el. Venea el şi mai veneau după el unu-doi, c-apoi câte alimente puteam să strâng şi eu?! […]
Şi când aţi fost arestat?
În ’49, în 22 noiembrie. Dacă nu mă înşel, era miercuri noaptea, cam aşa ceva.
Deci aţi avut cam doi ani de activitate. […] Dumneavoastră aţi fost arestat înainte de a fi ei prinşi!
Înainte, da! Lor li s-a tras… nu ştiu de unde li s-o tras. Unul o fugit de-acolo… Păi au mai fost o dată înconjuraţi, adică nu i-o prins. […] [A doua oară] o venit Securitatea din timp, o tras maşinile acolo, n-o ştiut nimeni ce e. Şi noaptea au mers şi au înconjurat acolo, sus.
Dar ei ce aveau acolo sus, aveau bordeie?
Aveau bordei, după cum spun ei, că eu n-am fost. Mi-o povestit ei pe urmă. Aveau [coṣ de] fum subteran, ieşea undeva, într-un pârâu. Erau oameni care fasonau în pădure în locul unde erau ei ṣi nu ştia nimeni nimic. […] Iarna nu mişcau absolut deloc şi vara mişcau noaptea.
Deci iarna nu se clinteau de acolo…
Absolut! Iarna nu se mai făcea nici o mişcare, nimic-nimic-nimic! Să nu rămână vreo urmă… Aveau făcut un şanţ, deasupra o pus cetină, o pus iarăşi pământ şi fumul ieşea undeva, la un izvor… ca să nu se vadă…”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2001]
George Motrescu · rezistenṭa din Bucovina · grupul Gavril Vatamaniuc
„[Constantin] Cenuşe s-o alăturat cu Vatamaniuc şi fraţii Chiraş, mai târziu, dar pentru moment o stat o bucată singur. [Apoi] s-o alăturat cu Vatamaniuc până s-o întâmplat cu evenimentele de la 18 ianuarie 1955, când [compania de soldaṭi] o descoperit în plină iarnă bordeiul de la Bâtca Corbului, [cu Vatamaniuc ṣi Motrescu care au scăpat]…
Frate-meu, [Vasile Motrescu] pe urmă, văzând că e căutat pe munţi atât de drastic, o schimbat macazul. Nănaşa mea care m-o cununat l-o dus la un prieten care făcuse armata în război, din comuna Gălăneşti, şi o stat doi ani şi şase luni la ăsta, neînarmat, nimic, ăsta era pocăit… fapt cu care frate-meu nu era de acord, cu sectanţii, asta e clar. În orice caz, el sectant nu o fost, dar o fost obligat să-i bată în strună, că a stat la el acolo.
Şi trădarea o cam venit în felul următor: nănaşa asta a mea, [era] o femeie guralivă, dar totuşi secretul l-o ţinut. În timpul ăsta, se descoperă anumiţi favorizatori de-ai lui frate-meu şi favorizatorii cum se descopereau? Ei spuneau [despre] câte un prieten, câte o rudă apropiată şi de unde până unde ajungea în urechile informatorului.
Naşul Ion o fost arestat în prima noapte cu frate-meu. […] Acolo o fost unul, Crăciun Vasile, era manipulant şi cu femeia sa, Crăciun Eufrosina, o fost nişte informatori foarte docili ai securităţii. […] El o fost cu chestia asta… Şi aşa că o dat rod şi o dat rezultate foarte bune că pe frate-meu „l-o bifat„. Însă ei, securitatea avea sistemul ăsta, dacă te-o descoperit că eşti gazdă sau alimentator al unui partizan din munţi, ei nu te-au arestat atunci, te-au ţinut în supraveghere. Te ţin în supraveghere, că doar-doar le cazi în mână şi aşa au supravegheat toate gazdele astea care le-o umblat limba. […]
Şi pe urmă el, Vasile, frate-meu, după atacul acela Bâtca Corbului el o devenit singur… […] Nănaşa asta a mea se întâlneşte cu o nepoată de-a ei din Horodnicul de Jos, căsătorită cu unul de la noi din sat, unul Calancea Nicolae. […] Întâmplarea face că naşa asta a mea se întâlneşte în Rădăuţi pe stradă cu Aniṭa, femeia lui Calancea Nicolae care deja era „pe teren„, activa. Şi ăsta a fost o gazdă importantă a lui frate-meu, ăsta, Calancea Nicolae, o fost prima lui gazdă […] care l-o alimentat cu grenade, cu muniţii, cu armament, braconier de meserie şi un om foarte dinamic în ale pădurii, însă… din gazda principală o lui frate-meu, o devenit turnător. Aniţa asta întreabă pe naşa mea: „Mătuşă, Nicolae al meu ştii că o fost arestat de securitate şi o evadat de la securitate şi ar vrea să se întâlnească cu Vasile. Nu ştii dumneata?…„ – ea a pus undiţa în apă tulbure, dar totuşi o prins ceva şi o prins bine – „nu ştii dumneata despre Vasile, pe unde s-ar afla?„ Asta având încredere în dânsa, zice: „Da, ştiu… […] Îi la Sfica Gavril în Gălăneşti. Să vină la mine că-l duc eu.„ […] Noaptea frate-miu o fost prins fără armă, fără nimica, la Gavrilă Sfichi în Gălăneşti. Şi aici se termină cu frate-meu, la 18 ianuarie 1958, se termină drumul lui şi ia calea puşcăriilor…”
[Interviu de Mariana Conovici, 1998]
