Se întrerupe apa caldă și căldura în zona Polonă din Timișoara

 Timișorenii care locuiesc pe strada Polonă din Timișoara nu vor avea astăzi apă caldă și căldură. Colterm anunță că, în urma înștiințării venite de la Enel privind lucrări la rețeaua de medie tensiune, va întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii la centrala termică de pe strada Polonă. Întreruperea este valabilă între orele 9:00 și 16:00. Vor fi afectați consumatorii din imobilele arondate străzii Polonă.

(RADIO TIMIŞOARA – 23 februarie)