Iranul a executat toţi bărbaţii dintr-o localitate pentru trafic de droguri

Autorităţile din Iran au executat toţi bărbaţii dintr-o localitate pentru trafic de droguri, a anunţat vicepreşedintele iranian pentru femei şi familie, Shahindokht Molaverdi, care nu a precizat însă numele localităţii şi nici data execuţiei. Asemenea acţiuni sunt necesare pentru a preveni răspândirea infracţionalităţii, a precizat doamna Shahindokht Molaverdi. „Avem în Sistan şi Baluchistan un sat unde au fost toţi bărbaţii executaţi. Copiii lor au deja potenţialul unor viitori traficanţi de droguri, mai ales că unii poate vor dori răzbunare pentru părinţii lor şi vor să adune bani pentru familie”, a declarat oficialul iranian într-un interviu citat de „The Guardian”. După China, Iranul este al doilea mare utilizator al pedepsei capitale din lume, potrivit cifrelor agenţiei Amnesty International. Cele mai multe execuţii în Iran au fost dispuse în cazul traficanţilor de droguri, mai ales că prin Iran trece ruta majoră pe care se transportă opiumul din Afganistan către Europa. Provincia Sistan şi Baluchistan se află la graniţa cu Afganistan şi Pakistan, informează ziarul „Times of Israel”.

http://www.timesofisrael.com/ – 27 februarie