Ministerul de Externe avertizează că pe teritoriul Greciei există în continuare blocaje rutiere

Ministerul de Externe avertizează că pe teritoriul Greciei există în continuare blocaje rutiere. Vama Exohis de la frontiera cu Bulgaria este închisă pe durată nedeterminată pentru camioane şi TIR-uri, iar autoturismele şi autobuzele pot trece doar în anumite intervale orare. Pe de altă parte, vămile cu Albania şi Macedonia sunt deschise. Sunt însă închise permanent sau temporar mai multe autostrăzi de pe teritoriul Greciei. Având în vedere că situaţia blocajelor de trafic este în permanentă schimbare, Ministerul de Externe recomandă celor interesaţi verificarea fiecărei rute de călătorie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 februarie