Regizorul Stere Gulea, fost preşedinte-director general al TVR, despre propunerea de modificare a legii de funcţionare a TVR şi SRR

O nouă reacţie în dezbaterea publică din jurul propunerii de modificare a legii de organizare şi funcţionare a Radioului şi Televiziunii Publice vine în această seară de la regizorul Stere Gulea, fost preşedinte-director general al TVR.

Stere Gulea: Radioul, din câte pot eu să îmi dau seama, se pare că a ştiut să se adapteze mai bine. Diversificarea pe care a făcut-o, vorbim de canale, a fost inspirată, şi-a targetat mai bine publicul, RRA funcţionează, în sensul că e fiabilă informaţia. Restul canalelor… Eu, de exemplu, ascult mult Muzicalul şi Culturalul, mai ales în maşină. Deci Radioul se pare că a beneficiat de o gândire mai realistă şi mai managerială, cum se spune, spre deosebire de TVR. Bine, acolo vinovaţi sunt şi cei dinăuntru, să ştiţi, şi factorul politic, în primul rând, pentru că tot timpul a încercat să şi-o aservească, dar şi cei dinăuntru.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 26 februarie