Luni expiră perioada de dezbatere publică a propunerii de modificare a legii de funcţionare a Radioului şi Televiziunii publice

Luni expiră perioada de dezbatere publică a propunerii de modificare şi completare a Legii nr 41 din 1994 privind organizarea şi funcţionarea Radioului şi Televiziunii publice, iniţiată de parlamentarul PSD Georgică Severin, preşedintele Comisiei de cultură a Senatului. Intenţia, din expunerea de motive a modificării legislative este de a ajuta televiziunea publică, aflată într-o deosebit de dificilă situaţie financiară. Soluţia propusă este de schimbare a managementului la vârf prin introducerea funcţiei de director general care să preia din atribuţiile actualului preşedinte director general şi s-ar aplica deopotrivă la SRTV şi la Radioul public. Modificarea legii nu este susţinută de PNL, dar şi de alţi parlamentari, după cum relatează Andrei Şerban.

Reporter: Deputatul PNL Gigel Ştirbu, care este şi preşedintele Comisiei pentru cultură, consideră că proiectul de modificare a legii de funcţionare a SRR şi SRTV, propus de social-democratul Georgică Severin, nu rezolvă situaţia în care se află televiziunea publică. Gigel Ştirbu este de părere că această propunere legislativă nu face altceva decât să creeze o nouă funcţie de conducere, atât la TVR, cât şi la SRR, aceea de director general, care poate să fie foarte uşor supusă presiunii politicului. Gigel Ştirbu îi acuză pe social-democraţi că doresc să controleze televiziunea şi radioul publice în acest an electoral.

Gigel Ştirbu: De unde tragem concluzia că se doreşte o depolitizare. Nu. Intenţia PSD este clar de a politiza aceste instituţii, deoarece este an electoral. Intenţia acestui partid este de a politiza fără să ia în calcul faptul că poate bulversa activitatea unei instituţii extrem, extrem de bine poziţionate în piaţa media din România, iar aici mă refer la Societatea Română de Radiodifuziune. Nu interesează faptul că există posibilitatea să bulverseze activitatea acestei instituţii. Interesează numai un lucru: să pună mâna pe o instituţie media cu o cotă de piaţă foarte bună în ţară. Eu personal, atât ca preşedinte al Comisiei pentru cultură, /arte/ şi mijloace de informare în masă din Cameră, cât şi colegii mei membri ai PNL, nu sprijinim această chestiune, această politizare excesivă a acestor două instituţii extrem de importante pentru democraţia românească.

Reporter: Gigel Ştirbu a mai afirmat într-un interviu pentru RRA că PNL va lua în calcul sesizarea CCR dacă acest proiect de lege va fi adoptat de parlament. Şi senatorul ALDE Dumitru Pelican a criticat proiectul propus de PSD despre care a spus că este alcătuit în pripă şi fără o dezbatere reală. Dumitru Pelican a atras atenţia că un astfel de proiect de lege nu este binevenit, mai ales într-un an electoral.

Dumitru Pelican: Probabil că se caută acum o soluţie rapidă. Este şi an electoral şi este o greşeală incomensurabilă. Iar în momentul în care desparţi funcţia de preşedinte de cea de director general şi acest director general este repede demis de Consiliul de administraţie, înseamnă că nu vrei decât o păpuşă pe care o pui acolo să asculte tot până la urma urmei de politic. Nu, nu trebuie făcut aşa ceva. Este doar o iniţiativă, repet, pe fugă, care nu schimbă cu nimic datele problemei.

Reporter: La rândul său, fostul preşedinte-director general al SRR, Andrei Dimitriu, crede că cel mai important lucru îl reprezintă depolitizarea celor două instituţii, iar în acest proces trebuie să se implice academiile şi universităţile din ţară.

Andrei Dimitriu: Nu ştiu dacă pot spune depolitizare, dar responsabilitatea liderilor politici, sigur, vor găsi formula, societate civilă, indifernt, cineva trebuie să facă propunerile, este obligatoriu să fie oameni cu expertiză dovedită, echilibraţi, oameni care să aibă coloană vertebrală şi să aibă o experienţă dovedită, cunoscută.

Reporter: În legătură cu separarea funcţiei de preşedinte de cea de director general, Andrei Dimitriu a spus că în perioada când a condus Radioul public şi celelalte instituţii similare din Europa aveau în frunte persoane care ocupau ambele funcţii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 februarie