În Ungaria a început construirea unui centru pentru primirea temporară a imigranţilor

Marţi dimineaţa, la Körmed, judeţul Vas, a început construirea, pe teritoriul unei şcoli a poliţiei locale, a unui centru de primire temporară a imigranţilor, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Márton Hajdu. Angajaţii inspectoratului vor ridica în total 56 de corturi, fiecare de câte cinci locuri şi având sistem de încălzire, iar în funcţie de vreme probabil că amplasarea corturilor va fi încheiată chiar în cursul zilei de azi. Referitor la acest centru de primire a imigranţilor, primarul localităţii, István Bebes (FIDESZ-KDNP), a declarat luni că reprezentanţii Biroului pentru Cetăţenie şi Imigrare i-au informat pe consilierii locali în cadrul unei şedinţe extraordinare a consiliului local despre demersurile care urmează să fie întreprinse. După cum a menţionat István Bebes, la Szentgotthárd, lângă Körmend, în imediata apropiere de graniţa ungaro-austriacă, se planifică înfiinţarea unui alt centru pentru primirea imigranţilor, de 300 de locuri. Primarul oraşului Szentgotthárd, Gábor Huszár (FIDESZ-KDNP), nu a putut să precizeze data exactă a începerii construirii taberei. Pe de altă parte, potrivit expertului în domeniul politicii de securitate László Földesi, în Europa are loc nu o imigraţie, ci o invazie. László Földesi a declarat marţi televiziunii publice ungare M1 că militarii ar trebui să primescă „dreptul de a utiliza armele de foc”, deoarece imigranţii nu se tem la simpla vedere a armei, fiindcă arme au mai văzut şi acasă la ei, iar prin folosirea armei ar fi posibilă reţinerea valului de imigranţi. În opinia lui László Földesi, are loc deja un război. „Dacă ar fi recunoscut acest lucru în Europa, atunci s-ar putea considera că traficanţii de persoane sunt sabotori care atacă o ţară de pe un teritoriu străin, astfel că în cazul lor nu este valabilă legislaţia privind prizonierii de război„, a afirmat László Földesi, care a adăugat că Turcia, ca ţară membră a NATO, ar avea obligaţia să împiedice această invazie, dar nu o face, astfel că ar putea  fi privată chiar şi de statutul de membră a NATO.

MTI (1 martie)