Răzvan Popovici despre importanţa posturilor Radio România Cultural şi Radio România Muzical

Răzvan Popovici: În primul rând ca muzician şi în al doilea rând ca director de festival, mi-am dat foarte bine seama pe parcursul anilor de ceea ce înseamnă un post naţional în care factorul cultural este predominant şi este un fapt foarte important. Iniţial, prin colaborările regulate cu radiodifuziunea bavareză de la München, iar după aceea cu colaborările aici, la Bucureşti, cu Radio România Cultural şi Radio România Muzical, care sunt posturi independente şi care pe parcursul multor ani – bine, în Germania e un pic oferta diferită, România, de asemenea, altă poveste şi fiecare cu un impact extrem de puternic şi important în mijlocirea, să spunem aşa, a culturii către un public larg, ca să nu vorbesc de o situaţie în care cineva dictează ce se dă pe post, adică să spunem că poate chiar vrea să taie Radio Cultural sau Radio România Muzical din considerente pur financiare şi, după cum ştim, acest mercantilism a câştigat foarte mult teren în ultima decadă nu doar în România. Am observat că în străinătate, când s-a încercat un astfel de demers a eşuat întotdeauna pentru că, de exemplu, un exemplu foarte bun iar la radiodifuziunea bavareză din München, Bayern Vier, deci Bayern 4, postul de muzică clasică, care transmite exclusiv muzică clasică, prin adunare de semnături, /…/ au fost sute de mii de oameni care au luat parte la această petiţie, s-a oprit acest demers. Iar în Bucureşti, în România cred că rolul acestui post este de „n” ori mai important ca în Germania, unde totuşi, o normalitate culturală pentru masele largi are o experienţă mult mai adâncă. Cred că o implicare a autorităţilor şi o dictare de sus nu cred că n-ar avea beneficii pentru oameni, dar pur şi simplu ar fi o eroare foarte gravă de politică culturală.

RADOR (1 martie)