Realitatea virtuală poate ajuta persoanele dependente să renunţe la droguri

Un nou studiu derulat de Universitatea din Houston încearcă să pună tehnologiile de ultimă generaţie în slujba persoanelor dependente de droguri, prin crearea unui mediu virtual în care aceştia luptă să-şi învingă viciile.

Cercetătorii se folosesc de realitatea virtuală, la care subiecţii au acces prin intermediul căştilor VR, pentru a-i transpune în mijlocul unei petreceri unde abundă tot felul de stimuli care le amintesc de drogul de care sunt dependenţi. Astfel, speră oamenii de ştiinţă, persoanele dependente vor putea învăţa să se abţină de la consum, ceea ce le va fi ulterior de folos în viaţa reală.

Creatorii acestui mediu virtual au lucrat aproape un an la detaliile care să dea impresia unei petreceri reale. Este folosit un sistem de opt camere video în infraroşu care proiectează avataruri 3D ale unor persoane care fumează sau îşi injectează heroină.

În terapiile tradiţionale, jocul rolurilor este folosit în tratamentele de acest gen, dar ambientul nu poate crea senzaţii realiste. Dependenţii ştiu că se află în cabinetul terapeutului şi că drogul nu se află de fapt acolo. Această nouă metodă experimentală are însă toate şansele să dea rezultate mult mai rapid. Un studiu similar a fost realizat pentru fumători şi persoanele participante au raportat un nivel mai crescut de încredere că vor putea rezista tentaţiilor în viaţa reală, după ce au învăţat să reziste viciului în mediul virtual.

Sursa: Reuters via NewsDaily.com
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă