Revista presei internaţionale – 2 martie 2016

Presa iraniană alocă spaţii ample vizitei pe care o face ministrul român de externe la Teheran. Potrivit Tehran Times, ministrul Lazăr Comănescu s-a întâlnit cu preşedintele Hassan Rouhani şi cu ministrul de externe Mohammad Javad Zarif. Pe agendă mai figurează întâlniri cu ministrul de finanţe Ali Tayyeb-Nia şi ministrul petrolului, Bijan Zangeneh. Vizita are ca scop identificarea modalităţilor de a extinde relaţiile politice şi economice în domeniile de interes comun, arată PressTV din Iran şi comentează că deplasarea are loc în contextul în care numeroşi lideri mondiali au vizitat Teheranul după intrarea în vigoare a acordului nuclear dar şi a Planului de Acţiuni Extins, asupra căruia au convenit în iulie 2015 Iranul şi grupul P5+1.
În Europa, criza refugiaţilor afectează tot mai puternic Grecia, autorităţile de la Atena văzându-se nevoite să solicite Bruxelles-ului un ajutor de urgenţă în condițiile în care un număr tot mai mare de migranți rămân blocați în țară. Restricţiile impuse săptămâna trecută de mai multe ţări europene au făcut ca zeci de mii de persoane să rămână blocate în Grecia, notează Kathimerini. Autorităţile de la Atena solicită 480 de milioane de euro pentru a găzdui 100.000 de refugiaţi pe teritoriul său. Comisia Europeană a răspuns imediat, anunţând că va propune astăzi un plan de ajutor financiar pentru toate statele membre ale Uniunii, afectate de fluxul migrator. Între timp, Grecia a început să trimită înapoi în Turcia imigranţii ilegali care intră pe teritoriul său din ţara vecină candidată la aderare. Publicaţia Habertürk precizează că în baza Acordului de readmisie, autorităţile de la Ankara au obligaţia de a-i primi înapoi pe imigranţii ilegali care o tranzitează şi intră în stale Uniunii. Criza refugiaţilor „este una mondială”, atrage atenţia secretarul de Stat american. Courrier International reia declaraţiile responsabilului american, care avertizează că problema refugiaţilor „nu este o provocare regională ci un test pentru noi toţi”.
Le Point notează că sute de refugiaţi au încercat să forţeze trecerea între Grecia şi Macedonia, în incidente fiind rănite numeroase persoane. Publicaţia aminteşte în context că Macedonia este prima ţară de pe ruta Balcanilor, folosită de migranţii care sosesc pe insulele greceşti de pe coastele Turciei şi care vor să ajungă în ţările Europei Centrale şi de Nord. O nouă piedică în calea refugiaţilor ar putea fi ridicată de Croaţia, care anunţă că intenţionează să desfăşoare armata pentru a ajuta forţele poliţieneşti să stăvilească fluxul migrator, după cum arată The Independent.
O soluţie reală pentru stoparea crizei siriene şi implicit a fluxului migrator ar fi respectarea armistiţiului intrat în vigoare în urmă cu câteva zile, motiv pentru care SUA şi Rusia au decis să coopereze pentru a verifica încălcările armistiţiului, după cum scrie El Mundo. Publicaţia spaniolă arată că cele două ţări au decis un mecanism de verificare a autenticităţii denunţurilor de încălcare a încetării focului în Siria.
Într-un context internaţional în care privirile sunt aţintite aproape exclusiv asupra focarelor de conflict şi tensiune, o informaţie contrastantă vine din partea Comitetului Nobel, care anunţă că în acest an a fost înregistrat un record absolut al propunerilor pentru premiul Nobel pentru Pace. USNews precizează că au fost primite 376 de nominalizări pentru acest an, faţă de recordul anterior de 278 nominalizări înregistrate în 2014.

(Florin Matei, Agenţia de presă RADOR)