Mama – sufletul familiei: Fostul preṣedinte Ion Iliescu

„Mama adoptivă, de care m-am ataṣat efectiv, era o femeie extraordinară!”

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

Președinte al Consiliului Frontului Salvării Naṭionale între 22 decembrie 1989-1992, președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004, în total 11 ani în care domnul Ion Iliescu a condus ṭara, ca om politic de stânga. Această linie era o tradiṭie de familie, tatăl său fusese comunist ilegalist. Datorită acestei activităṭi, în copilăria foarte mică a fiilor săi Ion ṣi Eugen, Alexandru Iliescu a fost plecat de acasă. În 1931 s-a dus clandestin în Uniunea Sovietică, lăsându-ṣi soṭia, Maria, cu un copil de un an pe lângă ea ṣi cu unul încă nenăscut. La întoarcere a găsit-o recăsătorită, iar pe băieṭi despărṭiṭi. Ion a fost o vreme crescut de rude, până când tatăl său s-a recăsătorit. Noua soṭie s-a numit tot Maria ṣi a fost o mamă bună pentru fiul cel mare al bărbatului ei, aceasta fiind una dintre puṭinele poveṣti frumoase despre copii cu mame vitrege.

Într-un interviu din 2011 pentru Arhiva de istorie orală fostul preṣedinte Ion Iliescu vorbeṣte despre mama lui adoptivă cu respect ṣi admiraṭie.

sursa: http://www.reportervirtual.ro
sursa: http://www.reportervirtual.ro

„Tata a intrat cumva în mişcarea sindicală şi în acţiunile acestea muncitoreşti, aşa s-a apropiat de mişcarea muncitorească propriu-zisă, la care a fost împins apoi şi de condiţiile concrete de viaţă, ba cu loc de muncă, ba fără loc de muncă… În acest fel, în 1930 – deci eu m-am născut în martie 1930 – el era în această situaţie, locuia în Bucureşti, în cartierul Bucureştii Noi şi în ‘31 a fost contactat de reprezentanţii Partidului Comunist şi la sfârşitul anului i s-a propus să meargă ca delegat la Congresul Partidului Comunist. […]

Ei, asta pentru viaţa noastră a avut o anumită influenţă, pentru că mama naturală rămăsese însărcinată cu fratele meu Eugen, el s-a născut în lipsa tatălui. Deci, taică-meu a plecat şi a lipsit vreo cinci ani din ţară, a venit prin ’36 – ’37. Când s-a reîntors, a găsit-o pe mama naturală recăsătorită. Ea era o femeie simplă, toată vremea cu Poliţia pe capul ei s-o întrebe de taică-meu. Ea nu ştia nimic, săraca, ea nici nu ştia că taică-meu a plecat din ţară, el nu putea să-i spună, era în clandestinitate. Născând şi pe al doilea copil, bunicii m-au luat pe mine la Olteniţa. Fratele care s-a născut în lipsa tatălui, a rămas la mama naturală. Asta ne-a despărţit pentru o bucată de vreme. Ea s-a recăsătorit cu un muncitor, un şofer.

Ion Iliescu ṣi soṭia sa
Ion Iliescu ṣi soṭia sa

Taică-meu, când s-a reîntors, în ’36 – ’37 a vizitat-o, a văzut casa pe care şi-o construise, casă de paiantă, simplă de periferie de Bucureşti. A constatat realitatea, şi-a luat rămas bun, a vrut să vadă copilul. Peste o vreme s-a recăsătorit cu o femeie venită din Maramureş – coincidenţă, tot Maria o chema! – şi care mi-a devenit mamă adoptivă şi de care m-am ataşat efectiv, era o femeie extraordinară! Fiică de maramureşeni de pe Valea Izei, cu o viaţă dificilă, grea, pe care au cunoscut-o maramureşenii în general. Ea o vreme a apucat să facă gimnaziul de la Sighet, şi o vreme a lucrat ca învăţătoare suplinitoare în câteva sate din zona respectivă. N-a rezistat mult şi a venit spre Bucureşti să-şi caute o viaţă mai bună. Ea era născută în 1912. Până la urmă a găsit un loc de lenjereasă la Spitalul Filantropia. Aşa a cunoscut-o tatăl meu şi s-au căsătorit spre finele anului ’37. […]

 

Mi-aţi spus că v-aţi dus la tatăl dumneavoastră la închisoare şi mai târziu în lagărul de la Târgu Jiu. Vă rog să ne povestiţi câteva amănunte.

Erau programate nişte vizite, dar nu puteam să mergem…. Am mers în vacanţe, în vacanţele de Crăciun, de Paşte şi în vacanţele mari. Prima dată l-am vizitat la Caracal, acolo l-am văzut pe profesorul Constantinescu Iaşi care era împreună cu ei. Atunci am mers împreună cu maică-mea. De prin ’41 – ’42 maică-mea a fost obligată să intre şi ea în clandestinitate. Eu am rămas la o mătuşă, la sora tatălui meu care era soţia unui lucrător la Abatorul din Bucureşti, de pe Calea Văcăreşti. Acolo am şi locuit în anii războiului.”

[Interviu de Octavian Silivestru, 2011]