Andrea Bocelli vorbeşte într-un interviu acordat revistei „Oggi” despre familie, carieră şi întâlnirile cu importanţi lideri ai lumii

Andrea Bocelli 2

Într-un interviu acordat în exclusivitate revistei „Oggi”, Andrea Bocelli vorbeşte despre cariera sa şi frumoasa sa familie, dar şi despre întâlnirile cu importanţi lideri ai lumii. „Cred că am meritat ceea ce am obţinut”, a declarat Bocelli. „Poate că par detaşat. Mama mea îmi spunea când eram tânăr: tu nu vei reuşi niciodată nimic pentru că nu eşti ambiţios. Greşea doar în parte: am muncit din greu, dar cu siguranţă nu pentru succes, am făcut-o din dragoste pentru muzică. Dar fără o bună doză de detaşare, nu poţi face această meserie toată viaţa”, mai susţine tenorul.
Bocelli adaugă, apoi: „Încerc întotdeauna să fiu eu însumi, dar ca toată lumea sunt plin de fragilităţi, de nesiguranţă… Imaginea mea publică mă descrie drept un „sfânt”, dar sunt orice numai sfânt nu sunt. Eu sunt un bărbat fără virtuţi, care caută virtuţile cu toată puterea sa, care sunt însă prea puţine şi mă chinui pentru propria incapacitate de a fi ceea ce aş vrea să fiu. Aspir la sanctitate, chiar dacă nu voi ajunge niciodată… Dacă m-ar canoniza vreodată, ar fi cu siguranţă o greşeală a Bisericii Catolice…”, a continuat artistul italian.
În interviu vorbeşte şi despre soţia sa, Veronica: „A fost dragoste la prima vedere, iar pasiunea noastră a rămas întotdeauna vie, identică cu cea de la început. Vă dezvălui un secret: eu, în fiecare dimineaţă, mă trezesc cu poeziile pe care Andrea mi le scrie în timpul nopţii”.
Despre fiii Amos, Matteo şi Virginia, cântăreţul spune: „Copiii mei sunt, cu siguranţă, ce am mai scump pe lume. Sunt scopul meu în viaţă. Sunt cei mai importanţi pentru mine”.
Bocelli aminteşte despre lieri politici şi spirituali pentru care a cântat: „Am ajuns la George Bush cu întârziere faţă de ora stabilită, deoarece şoferul nostru a greşit strada, doar când îmi amintesc mi se pare şi acum o poveste incredibilă, ca să nu spun comică. Apoi, în sfârşit am ajuns şi îmi amintesc perfect că Bush şi soţia sa erau opriţi în capul scărilor şi ne aşteptau în faţa ascensorului. A fost destul de absurd, eu m-aş fi împuşcat de ruşine şi de jenă”.

(www.oggi.it)