Doi titani ai muzicii, în concert la Craiova

 Richard Clayderman va susține marți, 8 martie, concertul anului în Craiova. Evenimentul, care va avea loc la Sala Polivalentă, este dedicat Zilei Internaționale a Femeii și se intitulează sugestiv „Ballade pour Elle”. În premieră mondială vor concerta împreună doi titani ai muzicii: Richard Clayderman, supranumit „Prince of romance”, și maestrul Gheorghe Zamfir, supranumit „Regele naiului”. Concertul face parte din programul național-cultural „Artă contra Drog 2016”, inițiat de Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Film „Dracula” și Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului  – CIADO România. Prin acest program, organizatorii informează publicul asupra riscului consumului de droguri și oferă o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber, invitând spectatorii să consume artă. Spectacolul va începe la ora 19:30.

(RADOR – 3 martie)