Noile expertize privind materialul copertinei Arenei Naţionale vor fi analizate pe 16 martie

Noile expertize realizate în Italia la solicitarea Primăriei Capitalei şi care arată că materialul copertinei Arenei Naţionale este rezistent la incendiu vor fi analizate pe 16 martie în Comisia specială de avizare a agrementelor tehnice în construcţii. Anunţul a fost făcut de Ministerul Dezvoltării, care susţine, într-un comunicat, că autorităţile locale au dezinformat populaţia, afirmând că ministerul tergiversează această procedură de avizare. În document se precizează că în data de 16 februarie a mai fost emis un astfel de aviz, cu menţiunea că este nevoie de adoptarea unor măsuri alternative care să asigure securitatea la incendiu, aşa cum prevede legea. Ministerul afirmă că până pe 3 martie, nimeni nu a fost interesat să ridice respectivul aviz şi să depună documentele suplimentare solicitate şi îi cere primarului general să declare public soluţia pe care susţine că o are pentru redeschiderea stadionului şi să spună de ce nu a transmis-o până acum instituţiilor abilitate.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 martie