Revista presei internaţionale – 6 martie 2016

Orientul Mijlociu continuă să rămâna teatrul violenţelor sângeroase, iar criza refugiaţilor ameninţă să afecteze tot mai mult politica ţărilor europene atât pe plan extern, cât şi intern. Pe marginea unor aspecte de o asemenea gravitate, relatările şi comentariile presei interaţionale nu pot decât să stârnească îngrijorare.
„Statul Islamic şi-a asumat responsabilitatea unui atentat sinucigaş cu bombă semnalat ieri, la sud de Bagdad, capitala Irakului”, relatează cotidianul egiptean „Al-Ahram” Acelaşi ziar informează că „atentatul s-a soldat cu peste 47 de morţi şi cel puţin 70 de răniţi”. În ziarul israelian „Ha’aretz”, „numărul victimelor se ridică la cel puţin 60”, dar, potrivit declaraţiilor unui emisar american, „ISIS pierde teren atât în Irak, cât şi în Siria”. Rămânând în zonă, trebuie amintit că de altfel conflictul armat din Siria este urmărit cu atenţie de ţările din jur şi nu numai. În cotidianul „Iran”, aparţinând guvernului iranian, „preşedintele ţării, Hassan Rouhani, afirmă că atât ţara sa, cât şi Turcia sprijină armistiţiul recent convenit”. Dar ziarul israelian „The Times of Israel” aminteşte că, anterior, „vicepreşedintele iranian şi premierul turc recunoscuseră că, pe această temă, între cele două ţări există o serie de disensiuni”. Rusia rămâne şi ea prezentă în zonă şi nu doar prin intervenţiile sale militare. Citată de presa regională, agenţia rusă de ştiri Tass, a transmis că, „ieri şi astăzi, la Teheran se află şi Mihail Bogdanov, adjunct al ministrului rus de externe şi totodată emisar al preşedintelui rus Vladimir Putin în Africa şi Orientul Mijlociu”. Conţinutul convorbirilor este însă vag precizat: „probleme de interes regional, inclusiv legate de Siria, precum şi aspecte vizând continuarea dezvoltării relaţiilor dintre Rusia şi Iran”. Direct interesată şi ea de conflictul din Siria, Turcia se confruntă însă în prezent şi cu alte probleme. „EUobserver”, portalul Uniunii Europene, estimează că „relaţiile Uniunii Europene cu Turcia ar putea primi o grea lovitură după ce, vineri, cotidianul de opoziţie ‘Zaman’ a fost trecut în custodia statului”. „A fost o zi ruşinoasă pentru libertatea presei din Turcia”, declara redactorul-şef al ediţiei „Zaman” în limba engleză. Desigur, încălcarea libertăţii presei şi actuala criză a refugiaţilor nu sunt nişte probleme consonante. Iar criza refugiaţilor nu dă semne de aplanare, ci dimpotrivă, mai are, am zice, şi circumstanţe agravante. În publicaţia elveţiană „Neue Zürcher Zeitung”, ministrul elveţian de externe, Didier Burkhalter, afirmă că, „după eventuala ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, Elveţia ar putea ajunge la un acord cu UE vizând reducerea imigraţiei în această ţară neutră”. Vecina sa, Austria, adoptă şi ea cam acelaşi ton. În ziarul vienez „Kurier”, „cancelarul austriac Werner Faymann cere Germaniei să stabilească în mod clar o limită a numărului de azilanţi, întrucât fluxul masiv de refugiaţi pune la grea încercare coeziunea europeană”. Aşadar, reuniunea la nivel înalt de astăzi, programată la Bruxelles între oficiali ai UE şi turci, nu va fi tocmai relaxată. „Miză mare şi opţiuni neplăcute”, titrează cotidianul britanic „Financial Times” referindu-se la eveniment, după care continuă: „Rareori a avut UE mai multă nevoie de Turcia ca acum şi rareori s-a dovedit Turcia un partener atât de puţin agreabil”.

Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR