Sfinţii 40 de Mucenici – Semnificaţia sărbătorii şi tradiţii ale zilei în care se întorc berzele

Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc sărbătoresc astăzi pe Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia. Aceştia au fost soldaţi romani care au fost omorâţi pentru credinţa lor. Sărbătoarea Mucenicilor este cea mai populară sărbătoare a primăverii, înainte de Paşti. Se spune că, după Babe, urmează nouă zile calde, Zilele Moșilor care durează până în data de 17 martie. Gospodinele prepară, în această zi „mucenici”, ca ofrande aduse pentru sacrificiul celor 40 de ostași creștini din Sevastia. Mucenicii se prepară sub forma unor colăcei copţi în cuptor, în formă de opt și sunt unși cu miere sau cu sirop de zahăr, apoi sunt asezonați cu nucă măcinată. În Banat, colacii, numiţi brânduşi, brânduşei, bradoşi, sfinţi şi sfinţişori, se dau de pomană în cinstea sfinţilor, spre a aduce omului ploi şi belşug de roade. Sărbătoarea mucenicilor marchează începutul anului agrar, considerat un hotar între iarnă şi vară, între zilele reci specifice babei Dochia şi vremea călduroasă din zilele Moşilor. În ziua Sfinţilor Mucenici se face prognoza vremii până la sfârşitul anului. Astfel, se spune că, dacă plouă în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti. Dacă tună în timpul zilei se spune că va urma o vară în care recoltele vor fi foarte bune. În schimb, dacă în ajun este vreme rece şi îngheaţă pământul, iarna va dura până la Sfântul Gheorghe.

Tot de astazi, se întorc cocostârcii şi berzele la cuiburile lor satele bănăţene. Prăznuirea celor 40 de mucenici este sărbătoarea preferată a bărbaţilor pentru că se beau 40 de pahare de vin, în cinstea celor 40 de mucenici. Tradiţia spune că vinul băut în această zi se transformă în putere de muncă pentru tot anul. În unele zone, spre fericirea bărbaţilor „setoşi”, există tradiţia a 44 de pahare de vin sau de tări, încă de la miezul zilei. Mai există şi alte obiceiuri pentru ziua de 9 martie: ritualul de a bate cu maiul în pământ pentru ca din acesta să iasă căldura, tradiţia de a bate 40 de mantii cu scopul de a trăi ani mulţi şi sănătoşi şi de a descoperi eventuale comori îngropate în pământ. Se mai spune că, în această zi, poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat. Cei 40 de mucenici din Sevastia erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman Licinius. În anul 320, aflând despre credința lor, guvernatorul Armeniei i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați timp de 8 zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. În aceea noapte, s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Rămășițele lor au fost arse, iar cenușa aruncată în lac. Moaștele lor au fost răspândite la diverse biserici din spațiul ortodox.

RADOR (9 martie)