Traficanţii de persoane tatonează graniţa cu România

Tot mai mulţi imigranţi pleacă din Grecia, Turcia şi Serbia spre Ungaria pentru a ajunge în Germania. Potrivit corespondentului televiziunii publice ungare M1, imigranţii blocaţi la graniţa sârbo-croată sunt transportaţi cu taxiuri. Noul traseul posibil ar putea conduce spre graniţa triplă sârbo-româno-ungară, unde deocamdată nu a fost ridicat niciun gard de protecţie. Dacă imigranţii clandestini vor veni în masă spre această zonă, gardul ar putea fi construit chiar în zece zile. Potrivit corespondentului televiziunii M1, imigranţii se simt prinşi în capcană şi încearcă să găsească o ieşire din această situaţie, astfel că tot mai mulţi îşi încearcă norocul spre Ungaria.

Între timp, de la o zi la alta, situaţia devine tot mai critică la graniţa între Grecia şi Macedonia, unde se află aproximativ 15.000 de imigranţi. Se presupune ca imigranţii şi traficanţii de persoane se vor apropia de Ungaria prin Bulgaria şi România, pentru a merge de aici mai departe spre Occident.

Pe de altă parte, numărul imigranţilor clandestini reţinuţi a crescut din nou la sfârşitul acestei săptămâni. Vineri, după două zile de linişte, poliţia ungară au reţinut 112 persoane. Specialistul în domeniul siguranţei naţionale György Nográdi a declarat televiziunii ungare M1 că, dacă la viitorul summit al UE nu va fi adoptată o decizie favorabilă imigranţilor, tensiunea va fi şi mai mare, ba mai mult, ar putea avea loc chiar şi violenţe în taberele de imigranţi. Secretarul de stat ungar responsabil pentru problemele de comunicare a declarat televiziunii M1 că încă nu se ştie dacă va fi nevoie să se construiască un gard şi la graniţa cu România, dar dacă va trebui, în zece zile acesta ar putea fi ridicat.

Ungaria se pregăteşte pentru summit-ul UE de săptămâna viitoare cu o propunere cu privire la gestionarea crizei migraţiei. Bence Tuzson a precizat că esenţa propunerii Ungariei constă în ideea că orice soluţie este de imaginat, cu excepţia sistemului de cote obligatorii privind primirea imigranţilor. Bence Tuzson a mai amintit că guvernul ungar a cheltuit anul trecut 80 de miliarde de forinţi pentru gestionarea crizei migraţiei şi, comparativ cu acest efort financiar, a primit prea puţin din partea UE – în total, doar trei miliarde de forinţi. Secretarul de stat a atras atenţia asupra faptului că gestionarea crizei migraţiei presupune cheltuieli permanente.

Guvernul de la Budapesta a alocat pentru următoarea perioadă, în scopul asigurării siguranţei ţării, şapte miliarde de forinţi – a mai adăugat Bence Tuzson. Corespondentului televiziunii M1 a relatat de la Nagylak că locuitorii din zonă se tem că imigranţii vor porni din nou spre Ungaria şi susţin construirea gardului la graniţa cu România.

MAGYAR TELEVIZIÓ – 13 martie