Consiliul UE a salutat, în concluziile la raportul MCV, progresele semnificative ale României

Consiliul UE a salutat astăzi, în concluziile la raportul MCV, progresele semnificative ale României. Aceste progrese demonstrate în numeroase domenii arată o implicare susţinută în introducerea reformelor necesare. Măsurile adoptate de principalele instituţii judiciare şi de cele privind integritatea în cadrul luptei împotriva corupţiei la nivel înalt au menţinut o dinamică impresionantă, apreciază Consiliul. Concluziile privind rapoartele pe justiţie din cadrul MCV pentru România şi Bulgaria au fost adoptate astăzi de statele membre ale UE. Consiliul încurajează România să se concentreze pe reformele în justiţie şi asupra progreselor înregistrate până în prezent. Organismul european susţine că MCV este un instrument esenţial şi că este necesar să rămână în funcţiune – a transmis Cerasela Rădulescu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 15 martie)