Premierul Ucrainei este dispus să demisioneze – susţine un parlamentar ucrainean

Premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk, a declarat, la o întâlnire între șefii grupurilor parlamentare şi președintele ţării, că este dispus să demisioneze în cazul în care coaliția propune un nou prim-ministru cu un nou plan de acțiune – au anunţat, după întâlnirea cu președintele Petro Poroşenko, liderul Partidului Radical din Ucraina, Oleg Liaşko şi președintele grupului parlamentar al partidului „Frontul Popular”, Maksim Burbak. „Premierul Iaţeniuk a declarat că în cazul în care există 226 de voturi pentru un nou prim-ministru şi un nou program de guvernare, este dispus să renunțe la funcţia pe care o deţine” – a subliniat Liaşko. Totodată, liderul Partidului Radical a remarcat că în cadrul întâlnirii cu preşedintele Petro Poroşenko, „s-au găsit motivele necesare formării unei noi coaliții”. „Partidul Radical este pregătit să participe la formarea unei noi coaliții și a unui nou guvern” – a subliniat Liaşko. Acesta a mai adăugat că în cadrul întâlnirii cu liderii grupurilor parlamentare, președintele Ucrainei a propus trei modalităţi prin care Kievul poate ieşi din criza politică: „Un guvern tehnocrat, condus de actualul ministru de finanţe, Natalia Iaresko, un guvern politic sau susținerea actualului guvern„.

www.korrespondent.net – 15 martie