Căţel de acum 12.400 de ani, perfect conservat în permafrostul siberian

O descoperire extraordinară a fost făcută în Siberia, în permafrost (sol îngheţat tot timpul anului la o adâncime între 20 şi 1.500 m). Un pui de câine mumificat, perfect conservat, care a trăit acum 12.400 de ani, a fost găsit pe malurile unui râu, în apropierea locului unde, în 2011, a mai fost găsit un exemplar, aflat însă într-o stare avansată de descompunere.

Animalul a fost găsit în Republica Sakha (Yakutia), care ocupă o cincime din teritoriul Rusiei, 40% din suprafaţă fiind deasupra Arcului polar. În apropierea rămăşiţelor animale au fost găsite de asemenea unelte de piatră, ceea ce indică existenţa unei activităţi umane în regiune, iar cercetătorii emit ipoteza că puiul de câine ar putea fi chiar unul domesticit.

rsz_ancient_puppy_2
Captura YouTube/Siberian Times

Se presupune ca animalul a fost surprins de o alunecare de teren şi prins sub pământul care apoi a îngheţat. Exemplarul canin din Pleistocen conţine toate elementele anatomice, de la cap la coadă, inclusiv blana. Analizele ADN au confirmat faptul că este vorba de un câine şi nu de un lup.

Uimitoare este starea de conservare a creierului, despre care Serghei Fedorov, profesor la Universitatea din Yakutsk, spune că este intact în proporţie de 70-80%. Deşi este deshidratat, parencefalul, cerebelul şi glanda pituitară sunt vizibile.

Oamenii de ştiinţă au analizat bacteriile din tubul digestiv şi paraziţii din blana animalului pentru a afla mai multe informaţii despre diversitatea biologică din epoca pleistocenă, o vârstă geologică care mai este cunoscută şi ca ultima era glaciară.

Un controversat om de ştiinţă coreean, Hwang Woo-Suk, cunoscut pentru intenţia sa de a clona animale dispărute, a fost prezent la locul descoperirii pentru a preleva mostre de ţesut tegumentar, muscular şi cartilaginos. Savantul s-a declarat entuziasmat de nivelul de conservare şi speră să reuşească clonarea câinelui preistoric, alături de specii de mamut şi lei de peşteră.

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=47-dllA69AY[/youtube]

Sursa: www.iflscience.com
Traducerea: Bianca Ioniţă