Șefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene discută cu premierul turc, Ahmet Davutoğlu, la Bruxelles

La Bruxelles, şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene discută cu premierul turc, Ahmet Davutoğlu, despre un acord privind gestionarea comună a crizei imigranţilor. Scopul acordului este reducerea fluxului de imigranţi şi refugiaţi care tranzitează Turcia către teritoriul Uniunii Europene – în special, insulele greceşti din Marea Egee.

Corespondenţă din Bruxelles – Reporter: Cerasela Rădulescu –  Şefii de stat şi de guvern discută cu premierul turc, Ahmet Davutoğlu, propunerea de acord pe care cei 28 au convenit-o azi-noapte. În această dimineaţă,  premierul turc Ahmet Davutoğlu a sosit la reuniunea de la Bruxelles negând că ar fi vorba de o târguială în cazul negocierilor cu ţara sa privind încheierea unui acord şi respingând un astfel de termen, folosit de presa europeană, legat de negocierile Uniunii Europene cu Turcia, în problema imigraţiei.

Ahmet Davutoğlu: Problema refugiaţilor în Turcia nu este o târguială, o astfel de negociere, ci este o problemă de sprijin umanitar, de împărtăşire a valorilor europene. Turcia a primit 2,7 milioane de refugiaţi, fără să fie ajutată de nimeni.

Reporter: Ahmet Davutoğlu a avut în această dimineaţă o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cu cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cu premierul olandez, Mark Rutte. Cancelarul german, Angela Merkel, anunţa azi-noapte, la finalul primei zile a reuniunii că discuţiile de azi cu premierul turc se anunţă dificile, dar că toate statele membre vor un acord cu această ţară, privind imigraţia. Potrivit propunerii celor 28 – a mai spus doamna Merkel – Turcia trebuie să îndeplinească standardele internaţionale privind protecţia tuturor imigranţilor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 martie