Zeci de universităţi de top din întreaga lume îşi prezintă de astăzi, la Bucureşti, oferta pentru tinerii români

Zeci de universităţi de top din întreaga lume îşi prezintă de astăzi, la Bucureşti, oferta pentru tinerii români care vor să studieze în străinătate. Cei interesaţi vor putea afla informaţii despre programele de studiu, modul de înscriere, sistemul de burse, chiar de la reprezentanţii instituţiilor de învăţământ superior.
Reporter: Cătălina Creţu – Facultate în străinătate sau în România? În fiecare an, mii de tineri români îşi pun această întrebare şi aprope 6 mii dintre ei aleg să studize la o universitate din străinătate. Ei îşi conturează opţiunea după discuţii cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ superior cu studenţii sau cu absolvenţii români ai universităţilor respective. Anul acesta, peste 90 de universităţi de top din Europa, Statele Unite, Asia sau Australia vor oferi informaţii despre taxele de şcolarizare, posibilităţi de finanţare, programele disponibile şi procesul de înscriere. Cei interesaţi de domenii precum economie, inginerie şi IT, turism, medicină, arhitectură sau jurnalism, pot participa la sesiuni de prezentare despre ce înseamnă să fii student la o facultate de renume din lume. Tinerii care nu s-au decis încă unde vor să înveţe mai departe, pot interacţiona şi cu cele mai importante universităţi din România. Vizitatorii se pot înscrie pe site-ul târgului, www.riuf.ro, pentru a avea acces la toate evenimentele organizate în acest sfârşit de săptămână la Sala Palatului din Capitală.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 martie)