Potrivit raportului financiar al FIFA pe anul 2015, Sepp Blater a avut un salariu de 3,7 milioane de dolari

FIFA, forul fotbalistic mondial, a dezvăluit pentru prima dată salariul fostului său preşedinte, Sepp Blatter. După mai mute luni de scandaluri şi dispute, FIFA pare să intre într-o nouă eră, una de transparenţă financiară şi comportament etic. Raportul financiar pe anul 2015 al FIFA prezintă pentru prima oară salariul fostului său preşedinite, Sepp Blatter. Acesta a primit anul trecut o sumă de 3,7 milioane de dolari, iar adjunctul său, Jerome Valcke, a avut un salariu de 2,1 milioane de dolari. Salariul elveţianului devine primul pe care FIFA îl face public, în întreaga sa istorie. Domnul Jerome Valcke a fost demis de o comisie FIFA, în luna ianuarie, iar procurorul general elveţian a anunţat că francezul se află sub anchetă pentru un management defectuos, relatează corespondenţii BBC. Blatter a câştigat un nou mandat în fruntea forului internaţional, însă a primit o lovitură dură, când a fost exclus din fotbal pentru opt ani, iar, din luna iunie, este anchetat pentru că i-a plătit 1,5 milioane de euro lui Michel Platini în 2003. Pedepsele celor doi au fost reduse la şase ani, dar foşti conducători de la FIFA şi UEFA s-au adresat la TAS şi doresc anularea interdicţiei din fotbal.

(www.bbc.co.uk – 17 martie)