Mai multe sortimente de apă de masă şi de izvor vândute în marile magazine nu sunt bune pentru consum

Mai multe sortimente de apă de masă şi de izvor vândute în marile magazine din România nu sunt bune pentru consum – a anunţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în urma unei acţiuni de testare demarate la începutul acestei luni. În unele cazuri s-a constatat că limitele legale referitoare la anumiţi parametri erau depăşite şi de sute de ori. Probleme au fost depistate la apa de izvor plată Winny, îmbuteliată în PET-uri de 2 litri, la apa de masă necarbogazoasă Aro de 2 litri, la apa de izvor Calipso, la PET-uri de 6 litri, la apa de izvor plată Izvorul Zânelor, la PET-uri de 2 litri, şi apa de izvor Aqua Queen, de 5 litri. Inspectorii ANPC au dat amenzi contravenţionale în valoare totală de 50 de mii de lei şi au decis să oprească de la comercializare apa care nu întrunea condiţiile pentru consum sigur.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 martie