Parlamentul va decide, în şedinţă comună, componenţa noului Consiliu de Administraţie al TVR

 Proiectul de lege care ar putea să permite intrarea în insolvenţă a Televiziunii Publice, iniţiat de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, va fi dezbătut în procedură normală şi nu de urgenţă, aşa cu se solicitase iniţial, a decis astăzi Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Propunerea legislativă ar urma să completeze Legea privind organizarea şi funcţionarea posturilor publice de radio şi televiziune, astfel încât intrarea în insolvenţă să poată fi decisă cu votul majorităţii membrilor Consiliului de Administraţie al instituţiei respective. Pe de altă parte, parlamentul va decide mâine, în şedinţă comună, componenţa noului Consiliu de Administraţie al TVR. Conducerea instituţiei este asigurată, în prezent, de directorul interimar Irina Radu, după ce consiliul de administraţie a fost demis în urma respingerii raportului de activitate în plenul parlamentului, în septembrie anul trecut.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 martie)