Casa Regală organizează, la Castelul Peleş, o serie de evenimente dedicate împlinirii a 135 de ani de la Proclamarea Regatului României

Casa Regală organizează, mâine, la Castelul Peleş, o serie de evenimente dedicate împlinirii a 135 de ani de la proclamarea Regatului României şi aniversării zilei de naştere a principesei Margareta, custodele Coroanei. Manifestările vor avea loc în contextul în care Regele Mihai a fost supus recent unei intervenţii chirurgicale, într-o clinică din Elveţia. Starea sa de sănătate este, însă, mai bună, a declarat, pentru Radio România Actualităţi, consilierul Casei Regale, Ioan Luca Vlad: „Pentru familia regală întreaga viaţă este o datorie şi pur şi simplu custodele Coroanei, Principesa moştenitoare Margareta, continuă lucrările făcute de tatăl său şi planurile care existau pentru acest an jubiliar al dinastiei. Majestatea Sa Regele este totuşi într-o situaţie mai bună decât era la începutul lunii. Acum este acasă în continuare sub supraveghere medicală, dar au existat evoluţii pozitive, în sensul că a luat în greutate, mănâncă, se plimbă chiar în localitatea unde locuieşte şi de aceea ne dă speranţă că îl vom mai avea aproape mult timp de acum înainte”.
În vârsta de 94 de ani, Regele Mihai şi-a anunţat, la începutul lunii, retragerea din viaţa publică şi a desemnat-o pe principesa Margareta să îl reprezinte în toate activităţile.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 martie)