Calendarul evenimentelor, 31 martie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Washington, SUA: Preşedintele Klaus Iohannis participă la Summitul Securităţii Nucleare (30 mar.- 2 apr.). Din program:

  • şeful statului va vizita Memorialul Holocaustului şi va participa la cina oferită de preşedintele SUA, Barack Obama, la Casa Albă, în onoarea şefilor de delegaţii prezenţi la Summit

– Senat

* ora 9:00 – lucrări în Comisiile permanente

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – şedinţa în plen

* Activităţi în Comisiile parlamentare

– Guvern

* Programul premierului Dacian Cioloș:

  • ora 11:00 – întâlnire cu Klaus Mangold, Mangold Consulting GmbH, fost președinte al grupului DaimlerChrysler Services AG și al Comitetului de Est al Economiei Germane
  • ora 14:00 – întâlnire privind Investiția Teritorială Integrată Delta Dunării, cu participarea ministrului fondurilor europene, Aura Răducu, a ministrului agriculturii, Achim Irimescu, a ministrului transporturilor, Dan Costescu, a viceprim-ministrului Vasile Dîncu, a ministrului mediului, Cristiana Pașca Palmer, și a reprezentanților de organizații nonguvernamentale
  • ora 16:30 – întâlnire pe tema infrastructurii, cu participarea ministrului transporturilor, Dan Costescu

– Ministere

* Reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniile cheie de politici publice, ai mediului de afaceri, instituții financiare internaționale și de cercetare – inovare, alături de generatori de proiecte de dezvoltare urbană, se reunesc la ediția Bucharest Forum/Keystone Projects, eveniment organizat de Institutul Aspen România. Participă ministrul energiei, Victor Grigorescu, şi ministrul finanțelor publice, Anca Dragu – ora 9:00, Hotel JW Marriott, Sala Constanța

* Alba Iulia: Ministrul justiţiei, Raluca Prună, participă la întâlnirea preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Curţilor de Apel cu reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai Consiliului Superior al Magistraturii şi ai Ministerului Justiţiei

– Apărare, Interne

* Drobeta Turnu Severin: Simpozion dedicat Zilei Jandarmeriei Române (3 apr.) – la Palatul Cultural „Theodor Costescu”

– Partide

* Şedinţa Biroului Permanent Național al PSD – ora 11:00, la sediul central al PSD, Şos. Kiseleff nr. 10, sector 1

* Lansarea oficială a candidatului ALDE pentru funcţia de primar al Sectorului 1, Laura Chiriac; participă copreşedinţii ALDE Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin – ora 11:00, laRomexpo, sala de conferinţe „Mihai Eminescu”

* Partidul Naţional Liberal – Filiala Bucureşti lansează campania de strângere de semnături pentru susţinerea candidaţilor la alegerile locale – ora 12:00, Piaţa Universităţii, la Fântâni

* Craiova: Vizita co-preşedinţilor PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga în judeţul Dolj.

* Jud: Dâmboviţa: Conferinţă de presă organizată de PSD Dâmboviţa – ora 11:00

* Piatra Neamţ: Deputatul Mugur Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, şi preşedintele PNL Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, şusţin o conferinţă de presă – ora 13:00, la sediul PNL Piatra Neamţ

* Târgovişte: Conferinţă de presă organizată de PNL Târgovişte – ora 12:00

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de PSD Timiş – ora 13:00

* Vaslui: conferinţă de presă susţinută de candidatul PNL la Primăria Vaslui, Marius Arcăleanu – ora 12:00

– Culte, Biserică

* Conferinţa cu tema „Miracolul cunoaşterii, ştiinţa, filosofia şi religia în dialog”, susţinută de părintele diacon lect. dr. Adrian Sorin Mihalache de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi – ora 13:00, în Aula Magna a Colegiului Naţional Mihai Viteazul, Bd. Pache Protopopescu, nr. 62. Conferinţa, organizată de parohia Iancu Vechi Mătăsari şi Colegiul Naţional Mihai Viteazul, este înscrisă în calendarul evenimentelor municipale şi al activităţilor organizate în 2016, „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox în Patriarhia Română”

– Justiţie

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul „Referendumul”, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de procurorii DNA că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie 2012 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu

* ÎCCJ judecă contestaţia depusă de primarul suspendat al sectorului 2, Neculai Onţanu, la decizia instanţei de a-l aresta preventiv pentru luare de mită

* Tribunalul Bucureşti judecă cererea DNA de arestare a primarului din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, acuzată de luare de mită

* Gigi Becali este citat la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a fi audiat ca martor în dosarul lui Gabriel Popoviciu

– Admnistraţie

* Şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, la care participă primarul general interimar, Răzvan Sava – ora 13:00, la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, etajul 3, Sala de Consiliu

* Şedinţa Consiliului Local al Sectorului 1 – ora 14:00, la sala de şedinţă, Bd. Banu Manta, nr. 9

* Şedinţa Consiliului Local al Sectorului 3 – ora 16:00, la sala de consiliu, Calea Dudeşti nr. 191, etaj 1

* Şedinţa Consiliului Local al Sectorului 4 – ora 16:30, la sediul Consiliului Local sector 4, Bd. George Coşbuc, nr. 6-16

* Cluj – Napoca: Ambasadorul Republicii Polone, Marcin Wilczek, se întâlneşte cu prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan – ora 9:45, la Palatul Administrativ; declaraţii de presă la final

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de prefectul judeţului Bihor, Claudiu Adrian Pop – ora 11:00

– Organizaţii

* Masa rotundă cu tema „Politizare şi depolitizare a funcţiei publice” organizată de Academia de Advocacy coordonator al Coaliţiei 52 – ora 11:00, Eurohotel, Sala de conferinţe, Calea Griviţei nr. 130. Evenimentul este parte a proiectului „Campaniile Coaliţiei 52 – conştientizare, monitorizare, consolidare, influenţare” finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România

* Conferinţă de presă organizată de Coaliţia pentru Familie privind iniţiativa cetăţenilor de revizuire a Constituţiei – ora 12:00, Str. Matei Basarab nr. 46

* Consiliul Tineretului din România organizează seminarul „Dialog cu tinerii privind abordări strategice în activitatea de tineret” – ora 13:00, la sediul Fundaţiei pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, Calea Şerban Vodă, nr. 213-217

– Social

* Conferință de presă dedicată celei de-a III-a ediții a evenimentului „Suflet în Culori” – Concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism, organizat de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism în parteneriat cu Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Filarmonica George Enescu, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – ora 11:00, la sediul Centrului Infoeuropa, Calea Victoriei nr. 88 (sediul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”)

* Timişoara: Workshop privind Competiția Internațională Social Impact Award – ora 16:00, la Incuboxx

* Vaslui: Conferinţă de presă la finalizarea primei părţi a proiectului „Parteneriat pentru incluziune!” – ora 11:00, la DGASPC Vaslui

– Economic

* Conferința „Noul Cod Vamal al Uniunii Europene – Realitatea anului 2016” – ora 9:00, la Hotel Intercontinental, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 4

* Evenimentul „Marketing & Sales Forum”, ediţia a III-a – ora 9:30, la Hotel Athenee Palace Hilton

* Seminarul de afaceri Romania – Qingdao – ora 9:30, în Sala Ambasador, CCIR Business Center, Bd. Octavian Goga nr. 2

* Cluj – Napoca: A patra ediție a forumului regional „Cluj Innovation Days”, care include două teme de dezbatere: medicina digitală și administrația digitală – ora 9:00, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (31 mar. – 1 apr.)

* Buzău: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău cu prilejul prezentării raportului de activitate pe anul 2015 – ora 11:00

* Sibiu: The Associates organizează evenimentul „Asociaţi în afaceri. Experţii alături de dumneavoastră” – ora 9:30, la Hotel Hilton, sala Diamond

* Târgu Mureş: Conferinţă de presă organizată cu prilejul inaugurării noii reprezentanţe BMW din localitate – ora 10:30, la Automobile Bavaria

– Medicină, Sănătate

* Conferinţa „Sănătatea femeii – practici bazate pe dovezi”, ediţia a III-a, eveniment organizat sub egida Comisiei pentru Sănătate Publică din Senat, Ministerului Sănătăţii şi CNAS – ora 10:00, la Palatul Parlamentului

Liga Studenţilor la Medicină Dentară Bucureşti organizează cea de-a XV-a ediţie a Congresului Internaţional de Medicină Dentară pentru Studenţi “stuDENT 2016” – ora 19:00, la Institutul Național de Statistică, Bd. Libertăţii nr. 16 (31 martie – 2 aprilie)

* Societatea Română de Artroscopie şi Traumatologie Sportivă (SRATS) organizează în zilele de 31 martie – 1 aprilie, primul congres de artroscopie din România, Congresul SRATS 2016, care îşi va concentra atenţia asupra patologiei sportive a genunchiului, umărului, şoldului şi gleznei

– Învăţământ, Cercetare

* Ambasada Regatului Belgiei și Delegația Valonia-Bruxelles organizează conferința „Drepturile de autor și internetul”, susținută de Alain Berenboom, avocat și profesor de drept la Universitatea Liberă din Bruxelles, cu participarea lui Thomas Baekelandt, ambasadorul Belgiei, a prof. dr. Viorel Roș, președinte al Asociației Științifice de Dreptul Proprietății Intelectuale şi a Lorenei Ciobanu și Irinei Uță, avocați asociați ONV LAW – ora 9:30, în Amfiteatrul I.H. Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125

* Cele trei organizații care au inițiat Platforma Școli verzi – Greenitiative, WWF-România și ViitorPlus, organizează conferința de presă ce marchează lansarea oficială a primului manual școlar digital de educație pentru dezvoltare durabilă dezvoltat în cadrul proiectului “Platforma Școli verzi – Advocacy, eco educație și susținere pentru școli sustenabile” – ora 10:30, în Sala de festivități a Școlii Gimnaziale Ferdinand I, Bd. Gării Obor nr. 16, sector 2

* Evenimentul „Explorator în Educație” – ora 18:00, la Impact Hub Bucharest, Strada Halelor nr. 5, etajele 2 şi 3

* Uniunea Studenților din România organizează Gala Studenților din România ora 18:00, în Aula Magna, Academia de Studii Economice din București

* Cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei, Asociația Studenților și Absolvenților Filierei Francofone (ASAFF) din cadrul Universității Politehnica București, cu sprijinul Ambasadei Franței în România, Institutului Francez și a Organizației Internaționale a Francofoniei, organizează dineul „Balul Francofoniei” – ora 20:00, în sala Ambery Hall Lights, în incinta Green Gate Offices, Bd. Tudor Vladimirescu nr. 22

* Constanţa: Universitatea „Andrei Şaguna” organizează lansarea celui mai recent volum al compozitorului Adrian Doxan, „125 de ani de activitate muzicală pe meleagurile tomitane ale Mării Negre, 1880-2005” organizat de Asociaţia Studenţilor Şagunişti, din care face parte Adrian Doxan, ca student al Facultăţii de Drept – ora 16:00, la sediul universităţii. Lucrarea, prefaţată de muzicologul Viorel Cozma, va fi prezentată de scriitorul Ovidiu Dunăreanu, directorul Editurii Ex Ponto, la care a apărut volumul, conf. univ. dr. Marian Zidaru de la Universitatea „Andrei Şaguna” şi Cezar Pânzaru, preşedintele Asociaţiaţiei „Pro Basarabia”

– Istorie

* Fundația Dignitas și Asociația Oamenilor de Știință din România, organizează evenimentul „In memoriam George G. Potra. Politica externă a României – provocările unui secol de istorie”. Vor lua cuvântul prof. univ. dr. Constantin Vlad (AOSR), prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu (AOSR), prof. univ. dr. Ion Calafeteanu, ambasador Paraschiva Bădescu, prof. univ. dr. Radu Ciuceanu, acad. Răzvan Theodorescu, colegi și jurnaliști. Discuțiile vor fi moderate de prof. univ. dr. Ioan Scurtu, președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Oamenilor de Știință din România – ora 17:00, la sediul Fundației Dignitas, Str. Anton Pann, nr. 21, sector 3

– Mass-Media

* Radio Trinitas al Patriarhiei Române organizează o conferinţă de presă despre Gala din 5 aprilie a Proiectului „Culori radiofonice în 1001 de voci” – un proiect inedit, dedicat copiilor nevăzători sau cu deficienţe de vedere, din România – ora 11:00, la Centrul Naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae”

– Cultură

* Are loc Conferinţa „Vindecări miraculoase: Mişu Popp – Secrete dezvăluite din timpul restaurării”, susţinută de expertul restaurator pictură, Secţia Restaurare-Conservare a Muzeul Municipiului Bucureşti, Simona Predescu – ora 19:00, la Palatul Suţu. Expoziţia „Vindecări miraculoase: Mişu Popp (1827-1892)” poate fi vizitată în incinta Palatului Suţu în perioada 3 martie – 22 mai

* Gala Concursului Național de Interpretare a muzicii românești pentru pian, ediția a IX-a, profesori coordonatori: Georgeta Băcioiu şi Rodica Dănceanu – ora 17:00, în Salonul de muzică al Palatului Cantacuzino

* Concertul „Legends of Jazz: Charlie Parker și Dizzy Gillespie Tribute”, în cadrul căruia vor susţine recitaluri Rian Carniaux (USA) – trompetă, Plume (USA) – saxofon alto, Mike Roelofs (NDL) – piano, Geraud Portal (FRA) – bas și Philippe Maniez (FRA) – tobe – ora 20:00, la Sala Radio

* În cadrul proiectului “Romanul polițist belgian în prim-plan”, la invitaţia Delegației Valonia-Bruxelles, autorul belgian de romane polițiste, Alain Berenboom, se află în România pentru mai multe evenimente organizate în jurul celor două romane polițiste ale sale traduse în limba română la Editura Crime Scene Press: “Averea Gutmeyer” și “Primejdii în regat”. Din program:

  • ora 10:00 – la Biblioteca Academiei Române, are loc conferința cu tema dreptul de autor și internetul susținută de Alain Berenboom, care este, de asemenea, avocat înscris la baroul din Bruxelles și profesor la Universitatea Liberă din Bruxelles, specialist în drepturi intelectuale și media

* Centrul Ceh şi Curtea Veche Publishing organizează lansarea volumului „Dicţionar român-ceh de cuvinte similare”, semnat de boemistele Petra Adamkova şi Jirina Vyoralkova – ora 18:00, la Librăria Cărtureşti Verona. Alături de autoare, la eveniment vor lua parte: Grigore Arsene, director Curtea Veche Publishing, pr.dr.univ. Anca Irina Ionescu, traducătoare, Doina Jela, scriitoare şi dr. Gelu Angheluţă

* Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis organizează vernisajul expoziției „DELTACRAFT meșteșug + design contemporan”, care va avea loc la Muzeul Național al Țăranului Român (MȚR), în sala Acvariu – ora 18:00. Trei designeri români contemporani: Ana Botezatu, Pop Emese și Ciprian Manda și 11 meșteșugari din Delta Dunării, se află în spatele celor 13 obiecte de design contemporan, care îmbină designul românesc progresiv cu meșteșugurile din Delta Dunării

* Vernisajul expoziției de pictură a artistului Petrică Ștefan, „on Space” (31 mar. – 1 mai), curatoriată de Ilina Schileru – ora 18:30, la 418 Gallery, et. 2, Intrarea Armașului nr. 12

* Muzeul Naţional de Artă Contemporană, în parteneriat cu Institutul Polonez organizează o dezbatere despre arta cu angajament social prilejuită de expoziţia artistei poloneze, Anna Konik, „În acelaşi oraş, sub acelaşi cer” – ora 19:00, MNAC – Palatul Parlamentului, Auditorium, etaj 4. Dezbaterea va fi precedată de un tur al expoziţiei, alături de Anna Konik, la ora 18:00

* Dan Dediu este invitatul ultimei ediții „Round Table București” din sezonul de primăvară; moderator – muzicologul Valentina Sandu – Dediu – ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică, Str. Știrbei Vodă nr. 33

* Spectacol de divertisment „Variete de 7 Stele”, susţinut de artişti din Republica Moldova – ora 19:00, la Circul Globus

* La Spațiul Public European, în cadrul proiecțiilor Super Warm-up, are loc vizionarea filmului „Bouncing Cats”, regizat de Nabil Elderkin pentru Red Bull Media House – ora 19:00, Str. Vasile Lascăr nr. 31

* Bistriţa-Năsăud: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud organizează lansarea volumelor “Patrimoniu preindustrial şi industrial în România” vol. V al istoricului Volker Wollmann şi “Revista Bistriţei XXIX/2015” – ora 13:00, la Casa Argintarului/Centrul German, Str. Dornei nr. 5

* Cluj – Napoca: Vernisajul expoziției „Veranda cu flori de zăpadă” a artistului Constantin Flondor – ora 18:00, în sălile Muzeului de Artă, Piaţa Unirii nr. 30. Expoziția poate fi vizitată în perioada 31 martie – 24 aprilie

* Craiova : Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, alături de Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova, organizează lansarea ultimelor apariţii editoriale ale Departamentului de studii anglo-americane şi germane – ora 11:00, în sala „Marin Sorescu”, Secţia American Corner. Lucrările sunt: „Annals of the University of Craiova”, Series Philology, English, conf. univ. dr. Titela Vîlceanu, lect. univ. dr. Ana-Maria Trantescu, şi „Fundamentals of Semantics and Pragmatics”, Universitaria, 2015, lect. univ. dr. Claudia-Gabriela Pisoschi, co-autor împreună cu prof. univ. dr. habil. Mariana Neagu. Evenimentul va fi moderat de conf. univ. dr. Florentina Anghel, directorul Departamentului de studii anglo-americane şi germane, Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova

* Oradea şi satul Holod: Muzeul Ţării Crişurilor, Muzeul „Iosif Vulcan”, Revista „Familia”, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor şi Filiala Bihor a Uniunii „Vatra Românească” organizează o serie de activităţi în memoria scriitorului şi publicistului Iosif Vulcan, la împlinirea a 175 de ani de la naştere.

* Piteşti: Conferinţele Municipiului Piteşti cu tema „Fenomenul Pitești”, avându-l ca invitat pe criticul, istoricul literar, prof.univ. dr. Vasile Spiridon, de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Vasile Alecsandri din Bacău – ora 17:00, la Centrul Cultural Piteşti, Sala Ars Nova. Coordonator: scriitorul Dumitru Augustin Doman, redactor-șef revista Argeș

* Ploieşti: Ceremonia de depunere de flori la statuia poetului Nichita Stănescu din Parcul „Nichita Stănescu” – ora 10:00, urmată de festivitatea de decernare a premiilor Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu”, ediţia a XXVIII-a – ora 11:00, la Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”

* Timişoara: Salonul de Carte Bookfest, organizat de Asociația Editorilor de Carte din România – la Centrul Regional de Afaceri (31 martie – 3 aprilie)

* Timişoara: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”, prezintă un nou spectacol din seria „Teatru la bibliotecă”, „Incendii” de Wajdi Mouawad – ora 18:00, în Aula BCUT, Bd. Vasile Pârvan, nr. 4A

* Vatra Dornei: Festivalul judeţean de poezie „Nichita în luna lui Marte” – în Sala Oglinzilor, Primăria Vatra Dornei

* Budapesta: Institutul Cultural Român Budapesta organizează lecturi în limba maghiară din romanul „Provizorat”, semnat de Gabriela Adameşteanu, în cadrul evenimentului EUNIC Literature Night, în prezenţa autoarei. Lecturile vor fi susţinute de Kiss Eszter, actriţă la Teatrul Katona Jozsef – ora 19:00, la Biblioteca Naţională de Limbi Străine, Str. Molnar nr. 11

* Veneţia: Scriitoarea Ana Blandiana participă la Festivalul internaţional de literatură „Incroci di civiltà”. De la ora 17:30, Ana Blandiana, alături de Mauro Barindi şi de membrele asociaţiei La Settima Stanza, îşi va prezenta ultimul volum publicat în Italia, „La mia patria A4”, prezentarea fiind urmată de o lectură de poezie – la Ateneo Veneto

– S-a întâmplat într-o zi de 31 martie

* Acum 162 de ani (1854) a avut loc semnarea tratatului de la Kanagawa între SUA şi Japonia, care a semnificat sfârşitul izolării pe care o impuseseră Japoniei shogunii Tokugawa la începutul secolului al XVII-lea

* Cu 139 de ani în urmă (1877) Guvernul României hotăra decretarea mobilizării generale, ca urmare a ascuţirii la maximum a crizei politico-militare din Balcani, unde Muntenegrul continua războiul chiar după semnarea Tratatului de pace turco-sârb de la Istanbul (8/20.II.1877), iar Poarta Otomană respingea Protocolul de la Londra (8/20.II.1877), prin care Puterile garante (semnatare ale Tratatului de pace de la Paris din 1856) recomandau Guvernului otoman să ia măsuri de îmbunătăţire a situaţiei popoarelor din Balcani. Refuzul acestuia a deschis calea războiului (31.III/12.IV)

* În urmă cu 127 de ani (1889) a fost inaugurat oficial Turnul Eiffel, construit cu ocazia Expoziţiei Universale de la Paris, din 1889, devenit un adevărat simbol al capitalei franceze. Turnul, a cărui construcţie a durat doi ani, poartă numele inginerului care l-a proiectat, Gustave Eiffel (1832 – 1923)

* Acum 78 de ani (1938), prin decret regal, s-au desfiinţat toate partidele politice şi s-a instituit Consiliul de Coroană, ca organ de stat consultativ, cu caracter permanent, alcătuit din „consilieri regali” numiţi de monarh, cu rang de miniştri de stat

* Tot într-o zi de 31 martie, acum 21 de ani (1995), a avut loc catastrofa aeriană de la Baloteşti (lângă Bucureşti), în cursul căreia un avion Airbus A-310 al Companiei TAROM, pe ruta Bucureşti-Bruxelles, cu 61 de persoane la bord, s-a prăbuşit, la puţin timp după decolare. Nu au existat supravieţuitori

Aniversări – Comemorări

– 1841: S-a născut publicistul şi scriitorul ardelean Iosif Vulcan; în revista sa, „Familia”, fondată în 1865, şi-a făcut debutul, printre alţii, Mihai Eminescu; membru titular al Academiei Române din 1891 (m. 1907) – 175 de ani

– 1863: A murit medicul Iuliu Barasch, unul dintre organizatorii medicinei româneşti, alături de Carol Davila; întemeietorul primului spital de copii din Bucureşti (n. 1815, la Brody/Polonia)

– 1886: S-a născut criticul literar Dumitru Tomescu; redactor întemeietor, împreună cu Constantin Şaban-Făgeţel, al revistei „Ramuri” (1905); activitate didactică şi publicistică (m. 1945) – 130 de ani

– 1891: S-a născut Ion Pillat, editor, eseist, poet tradiţionalist, publicist şi traducător (bun cunoscător al liricii moderne, a realizat numeroase traduceri din poezia universală); membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1945) – 125 de ani

– 1896: S-a născut actriţa Marietta Rareş (m. 1994) – 120 de ani

– 1905: S-a născut Anton Dumitriu, filosof şi logician (m. 1992)

– 1920: S-a născut Toni Buiacici, cântăreţ, actor şi regizor de operetă (m. 1994)

– 1927: S-a născut Helmut Plattner, organist de origine română, stabilit în Germania; a înfiinţat în anul 1941 prima clasă de orgă la Conservatorul bucureştean (m. 2012)

– 1929: S-a născut Arnold Hauser, scriitor şi publicist german din România (m. 1988)

– 1933: S-a născut poetul şi eseistul Nichita Stănescu (născut Nichita Hristea Stănescu); membru post-mortem al Academiei Române din 1990; laureat al Premiului Herder în 1975 şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură în 1980 – propus de Academia suedeză, poetul candidează la Premiul Nobel alături de Odysseas Elitis, Max Frisch, Leopold Senghor şi Jorge Luis Borges, distincţia fiind câştigată de poetul grec Odysseas Elitis (m. 1983)

– 1938: S-a născut pictorul şi profesorul Gheorghe Mocanu (m. 1993)

– 1939: S-a născut tenorul Eugen Fânăţeanu (m. 1988)

– 1939: A murit pictorul Ion Theodorescu-Sion (n. 1882)

– 1948: S-a născut Adrian Enescu, compozitor, orchestrator şi instrumentist

– 1949: S-a născut actriţa Tamara Creţulescu

– 1952: S-a născut soprana Nelly Miricioiu, stabilită, din 1981, la Londra

– 1954: S-a născut Aurel Vlad, sculptor, desenator, gravor şi profesor

– 1961: S-a născut interpretul Adrian Pleşca (Artanu), membru fondator al trupei „Timpuri Noi”; din 1990 cântă în Corul Radiodifuziunii Române – 55 de ani

– 1965: A murit Ticu Archip (prenumele la naştere: Sevastia), prozatoare şi autoare dramatică (n. 1891). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 30 martie 1965

– 1965: A murit scriitorul, traducătorul şi publicistul Alexandru Şahighian (n. 1901)

– 1969: A murit chimistul Ilie Matei, specialist în chimie macromoleculară; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1895)

– 1970: S-a născut (într-o familie de muzicanţi rromi) instrumentistul Damian Drăghici; interpretează (la nai, ţambal, contrabas, tobe, pian) muzică lăutărească veche, transpusă pe ritmuri moderne, cu influenţe de jazz, pop, rock; a fondat formaţia „Damian and Brothers”; singurul muzician român care a câştigat un premiu Grammy, în anul 2006; senator în legislatura 2012-2016, din partea UNPR

– 1971: A murit pictorul Marius Bunescu (n. 1881) – 45 de ani

– 1978: A murit compozitorul şi muzicologul Liviu Glodeanu, personalitate marcantă a muzicii româneşti contemporane (n. 1938)

– 1979: S-a născut regizorul de film Cristian Nemescu (m. 2006, într-un accident de maşină)

– 1997: A murit poetul şi eseistul Gheorghe Tomozei (n. 1936)

– 1983: A murit Florentin Delmar (numele la naștere Florian Milea), compozitor de muzică uşoară, de scenă şi de film (n. 1917)

– 1993: A murit soprana Margareta Fânăţeanu-Dragnea (n. 1937)

– 2000: A murit pictorul Alexandru Cumpăta (n. 1922)

– 2003: A murit poeta Mariana Marin (n. 1956)

– 2009: A murit actriţa Marga Barbu (n. 1929)

– 2012: A murit Ion Lucian, actor de teatru, regizor, scenarist şi dramaturg; fondator şi director (1964-1972) al Teatrului pentru Copii „Ion Creangă” şi al Teatrului „Excelsior” din Bucureşti (din 1990) (n. 1924)

EVENIMENTE EXTERNE

– New York: Șeful politicii externe a Uniunii Europene, Federica Mogherini, participă la Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite

– Washington: În cadrul Summitului Internaţional privind Securitatea Nucleară (31 mar. – 1 apr.), preşedintele SUA, Barack Obama va convoca o reuniune trilaterală cu prim-ministrul japonez, Shinzo Abe și cu președintele sud-coreean, Park Geun-hye

– Washington: Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan susţine un discurs la Institutul Brookings, cu privire la obiectivele Turciei până în 2023; participă la cina oferită de preşedintele SUA, Barack Obama, la Casa Albă

– Riga: Ministrul georgian de externe, Mikheil Janelidze se întâlnește cu omologul său din Letonia, Edgars Rinkevics

– Viena: Reuniunea miniștrilor apărării din Europa Centrală și Balcani privind criza migrației din Europa

– Haga: Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI) va pronunţa verdictul împotriva ultranaţionalistului sârb Vojislav Seselj, care a refuzat până în prezent să compară în faţa tribunalului, şi care este judecat pentru crime de război în Croaţia (1991-1995) şi în Bosnia (1992-1995)

– Chişinău: Asociaţia pentru Politică Externă (APE) organizează şedinţa Clubului de Presă APE având ca temă „Consolidarea capacităţilor instituţionale în domeniul nediscriminării – o prioritate pentru Ministerul de Interne şi subdiviziunile sale” – ora 11:00, în sala de conferinţe a Agenţiei de presă IPN, Casa Presei, Str. Puşkin nr. 22, et. 4. Participă: Victor Chirilă, director executiv APE, Ion Schidu, expert în drepturile omului APE şi Oxana Gumennaia, membru al Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii care va face o evaluare a principalelor provocări şi deficienţe ale actualei politici externe a Republicii Moldova

– Viena: Conferinţă economică Austria – Iran

– Naypyidaw, Myanmar: Ultima zi a mandatului preşedintelui birman, Thein Sein, care a asigurat tranziţia democratică după dizolvarea Juntei militare din 2011

Aniversări – Comemorări

– 1596: S-a născut René Descartes, filosof şi matematician francez, unul dintre întemeietorii raţionalismului modern (m. 1650) – 420 de ani

– 1621: S-a născut poetul englez Andrew Marvell (m. 1678) – 395 de ani

– 1732: S-a născut compozitorul austriac Franz Joseph Haydn; alături de Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven face parte din rândul marilor personalităţi muzicale ale epocii clasice vieneze (m. 1809)

– 1837: A murit pictorul englez John Constable (n. 1776)

– 1855: A murit scriitoarea britanică Charlotte Brontë; ea şi surorile sale, Anne şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (n. 1816)

– 1872: S-a născut Serghei Pavlovici Diaghilev, coregraf, regizor şi impresar rus al companiei de dans, Ballets Russes, figură de o importanţă majoră în dezvoltarea operei, muzicii clasice şi artelor vizuale, şi cel care a scos baletul de sub patronajul statului şi l-a introdus în lumea sponsorilor comerciali (m. 1929)

– 1880: A murit compozitorul şi violonistul polonez Henryk Wieniawski (n. 1835)

– 1885: A murit Franz Abt, compozitor şi dirijor german (n. 1819)

– 1890: S-a născut William Lawrence Bragg, fizician australian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1915, împreună cu tatăl său, Sir William Henry Bragg (m. 1971)

– 1893: S-a născut dirijorul austriac Clemens Krauss (m. 1954)

– 1906: S-a născut fizicianul japonez Sin-Itiro Tomonaga; a avut a importantă influenţă în dezvoltarea electrodinamicii cuantice pentru care a câştigat, în 1965, Premiul Nobel pentru Fizică, împreună cu Richard Feynman şi Julian Schwinger (m. 1979) – 110 ani

– 1914: A murit Christian Morgenstern, scriitor şi traducător german (n. 1871)

– 1914: S-a născut Octavio Paz, poet şi eseist mexican; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1990 (m. 1998)

– 1917: A murit Emil von Behring, medic şi bacteriolog german; unul dintre creatorii seroterapiei; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1901 (n. 1854)

– 1926: S-a născut romancierul şi eseistul englez John Fowles (m. 2005) – 90 de ani

– 1932: S-a născut cineastul japonez Nagisa Oshima, regizorul controversatului film „Imperiul simţurilor” (1976) şi al dramei de război „Crăciun fericit, domnule Lawrence!” (1983) (m. 2013)

– 1934: S-a născut fizicianul şi inventatorul italian Carlo Rubbia; iniţiatorul realizării marelui inel de coliziune de la Méyrin; director, între anii 1989 şi 1993, al CERN (Consiliul European pentru Cercetări Nucleare); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1984, împreună cu olandezul Simon Van der Meer

– 1934: S-a născut actorul american Richard Chamberlain

– 1935: S-a născut Gábor Adriányi, scriitor și istoric maghiar

– 1939: S-a născut regizorul german Volker Schlöndorff

– 1943: S-a născut Christopher Walken, actor, scenarist şi regizor american

– 1948: S-a născut politicianul şi omul de afaceri american Al Gore, care, alături de Comisia interguvernamentală a ONU pentru schimbări climatice, a câştigat Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2007 pentru campania intensă privind combaterea încălzirii globale dusă în ultimii ani; al 45-lea vicepreşedintele ale Statelor Unite ale Americii între anii 1993 şi 2001

– 1948: A murit Egon Erwin Kisch, ziarist şi scriitor ceh de limbă germană; activitate antifascistă; supranumit „reporterul frenetic” (după volumul său cu acest titlu) (n. 1885)

– 1993: A murit Brandon Lee, actor american, fiul lui Bruce Lee (n. 1965)

– 1993: A murit harpistul spaniol Nicanor Zabaleta (n. 1907)

– 1997: A murit astrofizicianul american Lyman Spitzer, considerat părintele spiritual al telescopului spaţial „Hubble” (n. 1914)

– 2001: A murit Clifford Glenwood Shull, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1994, împreună cu Bertram Brockhouse, pentru dezvoltarea tehnicii difracţiei neutronilor (n. 1915) – 15 ani

– 2008: A murit regizorul şi scenaristul american Jules Dassin (n. 1911)