Au fost comemoraţi 75 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă

 La Cernăuţi, în cadrul unei mese rotunde româno-ucrainene, ieri, au fost comemoraţi  cei 75 de ani care au trecut de la masacrul de la Fântâna Albă. O delegaţie de parlamentari de la Bucureşti a luat parte la discuţiile despre evenimentele din anul 1941. Atunci, mii de români de pe Valea Siretului  au fost executaţi de sovietici pentru că au vrut să se refugieze din Bucovina de Nord în patria-mamă. La manifestarea de la Cernăuţi a fost prezent şi ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu. El s-a întâlnit cu membri ai comunităţii româneşti din regiune şi a discutat despre problemele cu care se confruntă aceştia.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 aprilie)