Procurorii DIICOT Caraş-Severin fac 16 percheziţii domiciliare într-un dosar de delapidare şi bancrută frauduloasă

Procurorii DIICOT Caraş-Severin fac 16 percheziţii domiciliare într-un dosar de delapidare şi bancrută frauduloasă cu prejudiciul de 123 de milioane de lei. Este cercetat modul în care conducerea societăţii Hercules S.A., care deţinea majoritatea hotelurilor din staţiunea Băile Herculane, a înstrăinat ilegal şapte hoteluri, Cazinoul şi Sanatoriul Militar. Preşedintele Consiliului de Adminstraţie, Iosif Armaş, directorii general şi economic şi alţi 19 suspecţi sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat pentru a scoate fraudulos aceste active din patrimoniul societăţii şi a-şi însuşi banii din valorificarea lor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 aprilie