Bulgartransgaz şi Transgaz România au semnat cu compania Habau acordul pentru construirea interconectorului dintre cele două ţări

În prezenţa ministrului bulgar al energiei, Temenujka Petkova, conducerile operatorilor de gaze din Bulgaria și România, Bulgartransgas SA, respectiv Transgaz România, au semnat cu compania austriacă Habau PPS Pipeline Systems SRL acordul pentru construirea tronsonului subacvatic pe sub fluviul Dunărea al interconectorului de gaze dintre cele două ţări. Valoarea construcţiei este de 8,9 milioane de euro. Termenul reglementat pentru executarea contractului este de 119 zile. Ministrul bulgar a subliniat că au mai rămas de construit doi kilometri până când Bulgaria îşi va atinge scopul de a avea primul interconector din istoria sa. Temenujka Petkova a calificat construirea ultimilor kilometri ca fiind cel mai dificil proiect. Potrivit oficialului bulgar, prin realizarea interconexiunii dintre cele două state se demonstrează că diversificarea surselor de gaze pentru Bulgaria nu rămâne doar o dorinţă, ci devine o realitate. Ea a subliniat faptul că este important să se accentueze asupra diversificării surselor și rutelor de aprovizionare cu gaze naturale, aceasta fiind una dintre cele mai importante priorități ale guvernului bulgar în domeniul energiei. Ministrul energiei a menţionat că după construirea interconectorului dintre Bulgaria și România, va fi deschisă o nouă pagină în domeniul energetic bulgar privind sectorul gazelor naturale. Petkova a afirmat că unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Energetice Europene este legat de construirea unei interconexiuni între ţări, având infrastructura necesară pentru a permite realizarea principiului securității aprovizionării și condiţii pentru mediul concurențial.

(www.focus-news.net – 7 aprilie)