Ţara noastră rămâne stabilă din punct de vedere financiar, dar riscurile care ar putea conduce la deteriorarea acestei situaţii au crescut faţă de anul precedent – reiese din raportul prezentat astăzi de Banca Naţională a României.
Mugur Isărescu: Faţă de raportul precedent, raportul actual menţine cele şase riscuri identificate atunci, la care adaugă însă două noi: un risc sistemic sever, şi acesta se referă la cadrul legislativ incert – şi, adăugăm noi, impredictibil – în domeniul financiar-bancar, şi mai avem în plus un risc sistemic ridicat – posibila ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
BNR identifică pentru prima oară în România un risc sistemic sever. În ultimele șase luni s-au intensificat inițiativele legislative care își propun să reglementeze domeniul financiar-bancar, prin intervenția retroactivă în contractele încheiate între bănci şi clienți. Legea privind darea în plată este cea mai cunoscută iniţiativă de acest gen. La reexaminarea legii au fost adoptate o serie de amendamente, care corectează o parte din problemele semnalate, dar chestiunea de fond o reprezintă, pe de-o parte, retroactivitatea legii, care se menține, și pe de altă parte stabilitatea și predictibilitatea cadrului legislativ.
Realizator: Alte riscuri semnalate în raport se referă la posibila modificare a încrederii investitorilor în pieţele emergente şi la criza refugiaţilor – transmite reporterul nostru Iulian Olescu.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 aprilie