Occupy Libraries – Conferință de încheiere a proiectului “Al Treilea Spațiu”, la Biblioteca Naţională a României

La Biblioteca Națională a României va avea loc, miercuri, 13 aprilie 2016, de la ora 13:00, conferința „Occupy Libraries – biblioteca ta, comunitatea ta”, eveniment ce marchează încheierea proiectului Al Treilea Spațiu al Cetățeniei Active, coordonat de Fundația Progress, precum și „predarea ștafetei” celor în căutare de parteneri și de locuri în care să fie inițiate schimbări durabile, informează Biblioteca Naţională a României, într-un comunicat de presă remis redacţiei.
În cadrul conferinței, vor avea loc discuții pe secțiuni, prezentări ale spațiilor dedicate cetățeniei active deschise în bibliotecile românești, precum și o galerie de biblioteci receptive la demersurile de înființare a unor astfel de spații. La eveniment sunt așteptați să participe reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai
mediului de afaceri, angajați ai instituțiilor publice și cetățeni interesați de maniera în care bibliotecile românești s-au implicat, în ultimul timp, în susținerea inovației sociale. Bibliotecile din România au capacitatea de a deservi peste 70% din populația României. Aproximativ 50% dintre serviciile oferite astăzi de biblioteci nu mai sunt cele tradiționale. Dacă, de câțiva ani încoace, utilizatorii de zi cu zi aveau acces la săli de lectură, centre IT sau centre de formare, cei interesați să producă schimbări pozitive au acum un loc al lor: agorele comunitare sau “cuiburile democrației” (democracy nests) amenajate în incinta Bibliotecii Naționale și în alte 13 biblioteci județene din întreaga țară. Apariția acestor “spații de tip trei” (medii sociale diferite, altele decât “acasă” ori “la serviciu”; spații de întâlnire/dialog/colaborare ce lipseau, în mod tradițional, din societatea românească) a fost posibilă ca urmare a implementării proiectului “Al Treilea Spațiu al Cetățeniei Active”, un proiect coordonat de Fundația Progress și finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, din cadrul programului Fond ONG în România.
Proiectul a avut o durată de 22 luni și a fost implementat în București, Bistrița, Brașov, Cluj-Napoca, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Oradea, Ploiești, Piatra-Neamț, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu și Târgu Mureș. În doar cinci luni de la inaugurare, în toate „spațiile de tip trei” au fost organizate cursuri de formare, dezbateri, laboratoare de proiecte și inovație, ședințe de lucru, chiar și repetiții pentru piese de teatru sau lansări de carte. Este o mişcare de “ocupare” ce se desfăşoară zi de zi şi care ar putea conduce la producerea de schimbări durabile dacă tot mai mulți actori sociali s-ar implica în dezvoltarea bibliotecilor sau în dezvoltarea “prin” ele.
Biblioteca Națională a României organizează  conferința „Occupy Libraries – Biblioteca ta, comunitatea ta” pentru a le oferi prilejul actorilor sociali să descopere și să ocupe spațiile din care pot porni schimbările durabile. Conferința va fi susținută în data de 13 aprilie, în intervalul 13:00 – 19:00, în Atriumul Bibliotecii Naționale.
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe www.al-treilea-spatiu.ro și www.facebook.com/al.3lea.spatiu. Persoană de contact din partea Fundației Progress: Ramona Sinca, Responsabil Comunicare Ramona.sinca@progressfoundation.ro | 0735-678-011
*
Detalii despre proiect: “Al Treilea Spațiu al Cetățeniei Active” este un proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, din cadrul Fondului ONG România, cu o sumă nerambursabilă în valoare de 220.884 EUR. Proiectul este implementat de Fundația Progress (www.progressfoundation.ro) în parteneriat cu Biblioteca Națională a României
și cu alte 13 Biblioteci Județene din România. Proiectul a debutat în iulie 2014 și va fi implementat la nivel național până în aprilie 2016. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.al-treilea-spatiu.ro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.
*
Despre Biblioteca Națională a României: Biblioteca Naţională a României este instituţia de prim rang a culturii naţionale ce administrează Patrimoniul Cultural Naţional de publicaţii, manuscrise, carte veche, incunabule, hărţi, fotografii, materiale audiovizuale şi documente electronice. Pentru a-şi îndeplini misiunea esenţială de a asigura accesul de calitate la colecţiile sale – în scop de cercetare, studiu sau informare – aceasta are datoria de a achiziţiona, prelucra, prezerva şi valorifica toate tipurile de documente din patrimoniul naţional. Pe de altă parte, Biblioteca Naţională a României asigură punerea la dispoziţia comunităţii a întregului patrimoniu naţional scris, produce şi diseminează conţinut informaţional pentru întreaga comunitate şi propune servicii utile acesteia în parteneriat cu reţeaua naţională de biblioteci şi alţi actori importanţi ce activează în cadrul societăţii informaţionale. Biblioteca Naţională îşi propune să fie una din cele mai moderne biblioteci din Sistemul Naţional de Biblioteci; să ofere informaţii şi expertiză de înaltă calitate pentru perfecţionarea în toate domeniile cunoaşterii; să ofere asistenţă în înţelegerea culturii şi tehnologiei; să asigure colecţii bogate şi cuprinzătoare pentru referinţe şi cercetare în toate domeniile fără a se limita la graniţele naţionale. Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi www.bibnat.ro.
*
Despre Fundația Progress: Înființată în 2002 în Bistrița, Fundația Progress este o organizație neguvernamentală ce pilotează inițiative locale în domeniul educației/formării, (e-)incluziunii, dezvoltării comunitare și voluntariatului pe care le implementează apoi la nivel național ca bune practici, inovatoare și de impact. În centrul abordării privind dezvoltarea stau bibliotecile județene și locale ca hub-uri de învățare pe tot parcursul vieții și centre de inovare socială; instituții fundamentale pentru a ajunge la aproape orice grup social și/sau comunitate, în special la cele marginale. Viziunea Fundației Progress este că „small is beautiful”, ceea ce înseamnă că activitățile sau intervențiile punctuale pot avea un mare impact asupra oamenilor și a comunităților.
*
Despre Fond ONG:  Programul “Fondul ONG” este parte a Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2009-2014. Obiectivul general al Programului este sprijinirea dezvoltării societății civile și consolidarea contribuției la justiția socială, democrație și dezvoltare durabilă. Operatorul Fondului ONG în România este Fundația pentru Dezvoltarea Societății  Civile, împreună cu partenerii săi Fundația pentru Parteneriat și Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi. Informații suplimentare privind Fondul ONG în România se pot regăsi  pe pagina de web www.fondong.fdsc.ro.

Ada Ionescu