Clarificări ale Ministerului Muncii referitoare la proiectul de ordonanţă de urgenţă privind salarizarea unitară a bugetarilor

Ministerul Muncii a adus aseară o serie de clarificări, după demisia ministrului Ana Costea, pe fundalul nemulţumirilor sindicale faţă de proiectul de ordonanţă de urgenţă privind salarizarea unitară a bugetarilor. Într-un comunicat de presă se precizează că finalizarea unei legi a salarizării s-a numărat printre obiectivele asumate la începutul mandatului Anei Costea. Termenul asumat iniţial de guvern pentru elaborarea unui astfel de document a fopst octombrie 2016, însă acesta a fost schimbată pentru data de 10 februarie. Ministerul a respectat noul termen, dar varianta elaborată nu a fost accepată. În comunicat se mai arată că, în total, Ministerul Muncii a elaborat cel puţin zece varante ale legii salarizării. Din lipsă de fonduri s-a ales însă varianta unei ordonarne de urgenţă care trebuia să uşureze aplicarea unei viitoare legi a salarizării. Având în vedere că aplicarea acesteia prezenta unele riscuri legislative, iar dezavantajele erau mult mai mari decât avantajele, ministrul muncii a decis să îşi a ume în faţa partenerilor sociali renunţarea la acest proiect.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 aprilie