Managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca, demis de ministrul sănătăţii

Managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca, Nicuşor Louki, a fost demis în această dimineaţă de ministrul sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, din cauza managementului defectuos. Ministrul de resort a mers să viziteze unitatea specială pentru pacienţii arşi grav, care ar fi trebuit să fie inaugurată ieri, şi a constatat că aceasta nu funcţionează la capacitate maximă, iar personalul nu este la serviciu.

Patriciu Achimaş-Cadariu: Am venit să verific pesonal ceea ce se anunţase ieri. Este absolut revoltător faptul că nici în acest moment, dacă Doamne fereşte se întâmplă o nenorocire, în Bucureşti sau în ţară, acest bloc nu funcţionează la întreaga lui capacitate. Sunt banii bucureştenilor, sunt banii românilor. Românii nu mai acceptă să se facă afirmaţii care nu corespund cu realitatea. Nu am venit să tai panglici şi nu cred că ăsta este scopul de a anunţa triumfalist realizări. Sunt lucruri normale, investiţii pe care bucureştenii, pe care românii le fac din banii lor, bani faţă de care suntem responsabili.

Realizator: Potrivit reporterului RRA Adriana Turea, directorul medical, Sorin Păun, va prelua conducerea Spitalului de Urgenţă Floreasca.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 aprilie