Acordul privind schimbările climatice, negociat la Paris în decembrie anul trecut, a fost semnat de 175 de ţări

Acordul privind schimbările climatice, negociat la Paris în decembrie anul trecut, a fost semnat de 175 de ţări, a anunţat, în această seară, Organizaţia Naţiunilor Unite.
Reporter: Comunitatea internaţională a ales să semneze acordul menit să conducă la o acţiune urgentă pentru combaterea încălzirii globale chiar în Ziua Internaţională a Pământului. La patru luni de la semnarea, la Paris, a acordului, ceremonia a marcat primul pas către a determina ţările semnatare să se ridice la înălţimea promisiunilor pe care le-au făcut pentru a reduce emisiile de gaze de seră. Acordul va intra în vigoare în momentul în care cele 55 de ţări responsabile pentru 55% din gazele de seră din lume îl vor fi ratificat. Data ţintă este cândva în anul 2020, dar speranţele sunt că acordul va intra în vigoare mult mai devreme.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 aprilie