NATO intenţionează să-şi intensifice prezenţa militară în Marea Neagră

Alianţa Nord-Atlantică trebuie să evalueze posibilitatea unei „prezenţe militare mai intense a NATO” în zona Mării Negre – şi-a exprimat convingerea Alexander Vershbow, adjunct al secretarului general al NATO, aflat la întâlnirea de la Sofia a Clubului Atlantic, întâlnire desfăşurată în cadrul conferinţei pentru securitate în Marea Neagră. După cum a declarat Vershbow, alianţa s-a confruntat cu „pericole strategice simultan din două direcţii diferite”. Este vorba mai ales de „acţiunile agresive din partea Rusiei, care sfidează dreptul internaţional şi suveranitatea statelor vecine”.

Pe de altă parte, „instabilitatea şi violenţa, prezente la frontierele de sud ale Alianţei, ameninţă să se extindă asupra teritoriului său sub forma terorismului şi a migraţiei necontrolate” – a arătat adjunctul secretarului general al NATO. Ambele aceste probleme vor figura pe agenda summitului NATO din iulie de la Varşovia, la care vor fi luate hotărâri  referitoare la consolidarea pe mai departe a apărării colective a statelor membre NATO şi la extinderea principiilor de descurajare – a arătat Vershbow. Principala preocupare a Alianţei Nord-Atlantice, a arătat oficialul NATO, este legată în special de folosirea de către Rusia a sistemelor A2AD în Crimeea, ceea ce-i conferă acesteia posibilitatea ca cu ajutorul unor resurse minime să creeze o barieră menită să blocheze accesul inamicului la teritoriul disputat. După părerea lui Vershbow, prin anexarea Crimeii  Rusia a pus în pericol independenţa energetică a Ucrainei.

www.rosbalt.ru – 22 aprilie