Meenakshi, templul hindus ai cărui pereţi sunt formaţi din mii de sculpturi

India este o ţară uimitoare: secole întregi poporul acesteia a creat palate şi temple unice în lume. Un astfel de templu este Meenakshi, care este situat în inima oraşului antic Madurai. Templul este dedicat zeiţei Parvati şi soţului acesteia – zeul Shiva, iar pereţii acestuia sunt formaţi din sculpturi ce reprezintă zei, eroi, spirite şi demoni.
templu india
Templul este imens, iar localnicii petrec aici toate sărbătorile. Complexul, care a fost construit treptat, este format din 14 gopuram (turnuri-poartă – n.red.), având înălţimea de aproape 50 de metri. Cel mai înalt este turnul sudic (51,8 m) şi a fost contruit în anul 1559. Iar cel mai vechi este turnul estic, care a apărut în anul 1216.

templu india 2

Toţi pereţii templului sunt acoperiţi cu mii de sculpturi din piatră, reprezentând zei, demoni şi animale din tradiţia hindusă. În aceasta constă şi sensul sacru al lor: numeroasele statui sunt simbol al abundenţei, al gloriei şi al generozităţii religiei şi a culturii antice.
templu india 3
Toate sculpturile au fost realizate din piatră şi au fost pictate manual de-a lungul mai multor generaţii. Turnurile templului Meenakshi sunt cele mai înalte construcţii din oraş şi sunt văzute de pe toate acoperişurile.
templu india 4
În interior, templul este la fel de imens. În fotografia de mai jos poate fi văzută Sala celor o mie de piloni.
templu india 5
În templu există o curte interioară cu un bazin cu apă, unde vă puteți relaxa. Nu veţi găsi pește în el, dar în legătură cu apa există o legendă interesantă: dacă un scriitor îşi va aduce manuscrisul cu el, va pune o pagină în apă și aceasta va rămâne la suprafaţă, atunci cartea va fi cunoscută timp de secole. Însă dacă pagina se va duce la fundul apei, atunci acesta este un semn că asupra cărţii trebuie, cu siguranţă, să se mai lucreze.
templu india 6
ADME.RU (24 aprilie)
sursa fotografiilor: www.adme.ru
Traducerea: Svetlana Sîrbu