La Iaşi va fi inaugurat astăzi Palatul Culturii

La Iaşi, va fi inaugurat astăzi Palatul Culturii, ce găzduieşte Complexul Muzeal Naţional Moldova, cu cele patru muzee şi expoziţii itinerante ale sale. Evenimentul va avea loc în prezenţa premierului Dacian Cioloş care, împreună cu o delegaţie guvernamentală, se află săptămâna aceasta în teritoriu. Despre programul acestei deplasări, are detalii redactorul Radio România Actualităţi, Cătălin Purcaru.
Reporter: Cătălin Purcaru – Proiectele de dezvoltare economică a regiunii se află pe agenda întâlnirii dintre delegaţia guvernamentală şi parlamentarii care reprezintă judeţele din zona Moldovei. Vor fi discutate, de asemenea, proiectele de conectare a regiunilor istorice ale României, printr-o infrastructură de transport adecvată. Este de aşteptat ca în cadrul dezbaterii,care se va desfăşura în aula Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi”, să fie analizat şi un important proiect de infrastructură – Autostrada Iaşi – Târgu Mureş, care ar trebui să lege Moldova de Transilvania. Spre seară, delegaţia guvernamentală va participa la deschiderea oficială a Palatului Culturii din Iaşi, după ce acesta s-a aflat într-un amplu program de consolidare şi restaurare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 aprilie