Reacţiile Kremlinului la afirmaţiile preşedintelui Obama într-un interviu acordat postului CBS

Preşedintele american Barack Obama consideră că liderul rus Vladimir Putin „vede NATO, Uniunea Europeană şi unitatea transatlantică în general ca o ameninţare la adresa puterii Rusiei”. Liderul american a făcut această afirmaţie într-un interviu acordat canalului de televiziune CBS, difuzat integral astăzi şi din care au fost prezentate ieri fragmente. Interviul a provocat reacţia Moscovei, după cum transmite cporespondentul nostru în capitala rusă, Alexandr Beleavski.
Reporter: Kremlinul a reacţionat sceptic la afirmaţiile preşedintelui american Barack Obama. Din interviul difuzat astăzi de postul de televiziune CBS în care liderul de la Casa Albă a spus că, în opinia sa, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, greşeşte atunci când vede în NATO, Uniunea Europeană şi cooperarea transatlantică o ameninţare la adresa puterii ruseşti.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin: Nu trebuie uitate declaraţiile venite permanent în ultimii ani, de la Bruxelles, de la Cartierul General şi din partea membrilor conducerii acestei organizaţii – am în vedere NATO – declaraţii că anume Rusia este cea pe care ei o privesc ca pe un pericol. Aceste declaraţii nu se reduc la vorbe. Noi vedem şi paşii întreprinşi în direcţia creşterii şi apropierii potenţialului militar NATO de graniţele Rusiei.
Reporter: Totodată, Dmitri Peskov a menţionat că preşedintele Putin a sublinia în repetate rânduri, dorinţa Rusiei de a construi relaţii reciproc avantajoase, bune şi constructive, cu toate ţările lumii. Liderul de la Kremlin a declarat ieri că Rusia nu va face concesii în privinţa suveranităţii, însă este gata să fac compromisuri pentru a ţine cont de interesele altora, cu condiţia ca şi aceştia să ţină cont de interesele sale.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 aprilie