Atenţionări de la Ministerul de Externe pentru românii care vor ca în perioada următoare să ajungă în Grecia, Bulgaria sau Croaţia

Cei care vor să ajungă în Grecia ar trebui să ştie că, de sâmbătă, de la ora 18:00, până luni la ora 10:00, organizaţia Lucrătorilor Feroviari va fi în grevă, astfel că în această perioadă circulaţia trenurilor şi a mijloacelor de transport feroviar suburban va fi întreruptă. Românii care intenţionează să tranziteze sau să călătorească în Croaţia sunt avertizaţi că, din cauza sărbătorilor pascale şi a controalelor vamale amănunţite declanşate la începutul crizei migranţilor, este posibil ca timpul de aşteptare la frontieră să crească. Sunt vizate în special punctele de trecere dintre Croaţia şi Slovenia, dar şi dintre Croaţia şi Serbia. MAE mai avertizează că în Bulgaria vor intra în vigoare o serie de restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu o masă mai mare de 12 tone, inclusiv remorci şi semiremorci.
Potrivit unui comunicat, aceste maşini nu vor putea circula pe mai multe sectoare de drumuri naţionale, astăzi, între orele 16:00 şi 20:00, iar pe 2, 5 şi 8 mai între orele 14:00 şi 20:00. Restricţiile sunt impuse din cauza unor lucrări desfăşurate pe mai multe sectoare de drumuri naţionale şi autostrăzi. Interdicţia nu se aplică însă transporturilor de mărfuri periculoase, produse alimentare alterabile sau animale vii. Românii care călătoresc în străinătate sunt sfătuiţi să acceseze pagina de internet a MAE şi să folosească aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, pentru a primi informaţii şi sfaturi de călătorie.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 aprilie)